Sporturi   •   Altele   •   TENIS DE MASĂ

Fetele din echipa feminină de tenis de masă, înainte de Campionatul European de la Cluj-Napoca: „Să sperăm într-un rezultat cât mai bun, aurul"

Echipa feminină a României la conferința de presă FOTO FRTM

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 27 septembrie 2021

Elizabeta Samara, Bernadette Szocs și Daniela Dodean Monteiro vor avea emoții mari în BT Arena din Cluj, dar speră să apere titlurile europene cucerite în 2017 și 2019

Cluj-Napoca este din nou gazda unui eveniment major începând de marți. După ce în luna august aici a avut loc o grupă a Campionatului European de volei, începând de mâine în BT Arena se va desfășura întrecerea europeană pe echipe la tenis de masă cu echipa feminină „tricoloră" pornind din postura de campioană en titre.

 „Sperăm într-o comportare bună pe parcursul acestei competiții, să ne îndeplinim obiectivul și dorința iubitorilor de tenis de masă pentru a obține al treilea titlu consecutiv feminin pe echipe", a spus luni antrenorul Viorel Filimon în cadrul unei conferințe de presă.

Multe rivale


Apoi a continuat: „Din experiențele anilor trecuți, mereu au fost echipe de talie mondială, adversare medaliate la Campionate Europene, Mondiale. Germania, din fericire, nu a venit cu cele două jucătoare de origine asiatică, deși au și acum jucătoare de temut. 

Ar fi o principală rivală. Echipa Portugaliei, finalista ediției trecute, care are două jucătoare de origine asiatică și echipele-revelație, Franția, Rusia, Ungaria, Suedia, care au în componență jucătoare care au făcut surprize și care, într-o zi bună, pot face o figură frumoasă împotriva tuturor echipelor"

Echipa feminină a României este compusă din Elizabeta Samara, Bernadette Szocs, Daniela Dodean Monteiro, Adina Diaconu, Andreea Dragoman și va evolua într-o grupă cu Belgia și Italia.

„Mă bucur că joc acasă, vor fi niște meciuri destul de grele, dar sperăm, așa cum am mai spus-o și la Nantes, ca fiecare dintre noi să-și facă meciurile. Să sperăm într-un rezultat cât mai bun, aurul"

- Elizabeta Samara


„Suntem pregătite, vrem să câștigăm a treia oară la rând titlul european. Sperăm să vină mulți susținători, să fie alături de noi. E șansa noastră! Ne-a ajutat Dumnezeu ca la noi acasă să fie susținători. Cei din toate orașele țării știm că vor încerca să fie alături de noi"

-Bernadette Szocs

„E mult așteptată această competiție, sperăm să nu dezamăgim pe nimeni. Noi simțim o presiune mare, fiind acasă, alături de familie și de toată lumea. Vrem să ridicăm tenisul de masă în România. Ne place mult Clujul, de când am venit oamenii sunt foarte calzi. Sperăm să sărbătorim împreună"

- Daniela Dodean Monteiro

„Este meritul federației că lotul e 100% românesc, mergem de mulți ani pe acest principiu, de a face o selecție pe fiecare etapă de vârstă și, în final, să o atragem lângă aceste fete pe cea mai bună la timpul respectiv. Nu suntem mai prejos cu «chinezoaicele' noastre»"

- Viorel Filimon

Ținta e semifinala

Echipa masculină, care este compusă din Ovidiu Ionescu, Hunor Szocs, Rareș Șipoș, Darius Movileanu, Eduard Ionescu, va încerca să aibă un parcurs cât mai lung. 

Echipa masculină a României la conferința de presă de marți FOTO FRTM

„Avem o grupă bună, de care putem trece. Începem cu Luxemburg. Sperăm să nu avem probleme. Echipa care ne va face cele mai mari probleme cred că e Slovenia, e cel mai important meci. Nici Finlanda nu e o echipă rea, e o echipă foarte bună. Realist, încercăm să jucăm semifinala", a spus Andrei Filimon, antrenorul echipei masculine.

„Sunt mândru, fericit să particip la acest Campionat European organizat la superlativ, de la cazare, la sala de joc. Doar la Jocurile Olimpice am reușit să văd aceste condiții. Cu ajutorul spectatorilor și telespectatorilor, putem avea o formă bună. Cred în șansa noastră, ne-o vom juca până la capăt și sper să sărbătorim cu toții la sfârșit"

- Ovidiu Ionescu

„Suntem foarte fericiți că avem ocazia de a avea o astfel de competiție acasă. Ne-am pregătit bine. Trebuie să luăm meciurile pas cu pas. Sperăm să fim uniți. E o plăcere să jucăm acasă. Organizarea, sala sunt geniale aici. Sperăm să avem telespectatori și spectatori cu noi și să facem o figură frumoasă"

- Hunor Szocs

„Mă bucur că joc din nou acasă, după trei ani de zile. E special pentru mine, am crescut aici, e o onoare. Avem o echipă tânără, experimentată și aștept ziua de mâine să începem. Am mare încredere în antrenor și în echipă. Băieților le-am arătat Clujul. E un oraș foarte frumos, tuturor le place. N-am apucat să le arăt foarte mult, ținând cont de regulile de acum, dar, cu o altă ocazie, e o mare plăcere. Atracțiile turistice și răsfățurile vin după concurs, ne concentrăm pe turneu acum, 100%!"

- Rareș Șipoș

„Mereu am jucat bine acasă, la Buzău, la Constanța, la București. La Cluj jucăm pentru prima dată la seniori. Băieții au jucat mai bine acasă decât în deplasare, de aceea ne putem gândi la ce ne dorim. Spectatorii să vadă tenisul de masă, să vadă că e un sport foarte frumos și atractiv. La acest Campionat European le văd favorite, în ordine, pe Suedia, Germania, Franța, Portugalia, Rusia, dar echipele care au venit... Văd Suedia foarte puternică, Germania"

- Andrei Filimon

24 de echipe femininesi 26 de formații masculine vo fi prezente la Campionatul European pe echipe de la Cluj-Napoca

Bilete cu prețuri între 14 și 45 de lei

Biletele la 2021 GAZPROM European Table Tennis Team Championships se vând online, pe site-urile www.iabilet.ro și www.bilete.ro. Biletele au prețuri cuprinse între 15 lei și 45 de lei, dar se vând și abonamente pentru toate zilele de competiție, la prețul de 70 de lei. 

Pentru a preveni răspândirea COVID-19, la intrarea în BT Arena, toți spectatorii de peste 18 ani trebuie să prezinte certificatul de vaccinare sau un test PCR, nu mai vechi de 72 de ore.

Programul echipelor României la CE pe echipe

  • 28 septembrie, ora 19:00 România – Luxemburg (masculin)
  • 29 septembrie, ora 16:00 România – Belgia (feminin) 
  • 29 septembrie, ora 19:00 România – Finlanda (masculin)
  • 30 septembrie, ora 16:00 România – Italia (feminin) 
  • 30 septembrie, ora 16:00 Slovenia – România (masculin)

Programul competiției

  • 28-30 septembrie faza grupelor 
  • 1 octombrie sferturi de finală* 
  • 2 octombrie semifinalele 
  • 3 octombrie finalele 
  • competiția va fi transmisă începând cu faza sferturilor de finală de LookSport

Citește mai multe știri din sport:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.