CS Universitatea Craiova a învins-o categoric pe Dinamo, scor 5-0, în epilogul etapei cu numărul 10 din Liga 1. Laurențiu Reghecampf (46 de ani) vrea să ducă formația cât mai rapid în zona locurilor de play-off.
„Sincer, mă așteptam la un meci foarte greu. Mă gândeam că joacă cu Universitatea Craiova și că se mobilizează altfel la un astfel de meci. I-am împins să facă anumite greșeli, am avut și foarte multe ocazii, din păcate nu le-am fructificat. Le-am spus și la pauză, se joacă prea mult cu ocaziile. În anumite meciuri s-ar putea ca fotbalul să ne pedepsească.
Avem un lot foarte valoros. Eu vreau să îi mențin pe toți la un nivel foarte ridicat. Antrenamentele pe care le facem sunt intense. Eu îi introduc doar pe cei care sunt în formă. Pe mine mă interesează să ajung cât mai repede pe locurile din față. Nu cred că ar trebui să conteze altceva, în afara punctelor.
V-am spus, am prins Dinamo într-un moment dificil. Au probleme, se întâmplă ceva în mijlocul lor.
Nu este treaba mea să vorbesc despre asta, dar sunt sigur că oamenii care iubesc echipa vor veni aproape”, a spus Reghecampf, la Look Sport+.
Sunt foarte mulți oameni care iubesc această echipă și ar fi păcat ca Dinamo să dispară din fotbalul românesc
Laurențiu Reghecampf, antrenor CS Universitatea Craiova
Laurențiu Reghecampf, analiză după CSU Craiova - Dinamo 5-0
- ...despre Alexandru Crețu: „Foarte bun, mai ales că vine după o perioadă foarte lungă de pauză. Exact ce am planificat, să joace 45 de minute și să se integreze”
- ...despre Mihai Căpățînă: „Am avut nevoie pe partea dreaptă, văzând că ei nu se mai apără cu niciun jucător acolo, de un fotbalist care aduce aport ofensiv. A intrat foarte bine”
- ...despre Jovan Markovic: Eu v-am spus că este un jucător tânăr, care merită susținut, antrenat foarte bine. Are altă atitudine, aleargă foarte bine, face pressing. Încearcă să își creeze situații. Trebuie să joace mult mai simplu și cred că va deveni foarte bun”.
VIDEO Sorin Cârțu, exuberant după triumful zdrobitor cu Dinamo: „Se mai vorbește la 5-0?!”
CS Universitatea Craiova - Dinamo, spectacol pe „Ion Oblemenco”
Fanii celor de la CS Universitatea Craiova au avut ce să celebreze. Clubul a anunțat că la meciurile jucate de trupa lui Laurențiu Reghecampf acasă, stadionul poate purta numele „Ion Oblemenco”.
În urmă cu o lună, primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, dezvăluia că arena din Bănie poartă titulatura „Stadion de fotbal pentru Municipiul Craiova” și nu „Ion Oblemenco”. Astăzi, lucrurile s-au clarificat, clubul lui Mihai Rotaru anunțând că a primit acceptul din partea familiei fostului mare atacant pentru ca stadionul să poarte oficial denumirea „Ion Oblemenco”.
{{text}}