Luni, în ziua în care a împlinit 30 de ani, Simona Halep a fost supusă unui control antidoping.
Simona Halep, locul 15 WTA începând de luni, a avut parte și de o surpriză neplăcută în ziua în care a aniversat împlinirea vârstei de 30 de ani. Luni dimineața, la ușa fostului lider mondial au bătut agenții antidoping.
Simona a făcut dezvăluirea în cadrul unui eveniment de presă, atunci când a fost întrebată cum e viața la 30 de ani.
Simona Halep a efectuat un test antidoping în ziua în care a împlinit 30 de ani
„Cum e viața? Pe terenul de tenis, așa am început, și cu antidoping de dimineață. Da, la ora 07:00, agenția antidoping”, a spus Simona.
„Mă simt bine, nu ca la 30 de ani, dar e o perioadă frumoasă a vieții și încerc să mă bucur cât pot de mult. Tot în teniși, în jeanși și cu tricou, așa mă simt comod”, a adăugat ea.
În perioada 2018-2020, Simona Halep a efectuat nu mai puțin de 56 de teste antidoping. Un număr superior aceluia din dreptul Serenei Williams, de exemplu - 30.
COVID-19 a provocat o scădere a numărului testelor anti-doping
Resposabilă de programul anti-doping din tenis este ITF, Federația Internațională de Tenis. La începutul anului, ITF a anunțat că numărul de testări anti-doping a scăzut cu aproape 60% în 2020 față de cifrele înregistrate în 2019, motivul fiind reprezentat de dificultățile logistice provocate de pandemia de COVID-19.
Dacă în 2019 jucătorii de tenis au oferit 7.773 probe de urină și sânge, numărul a scăzut la 3.282 în 2020.
Cadou de la Ion Țiriac
Ulterior evenimentului de presă, Simona Halep s-a întâlnit cu Ion Țiriac (82 de ani). Omul de afaceri i-a adus un tort Simonei, cei doi fotografiindu-se în timp ce savurau un pahar de șampanie.
Ion Țiriac a fost marele absent de la cununia Simonei Halep cu Toni Iuruc. Omul de afaceri, fost președinte al Federației Române de Tenis, era plecat la vânătoare în acele zile.
{{text}}