Fotbal   •   Liga 1   •   SEPSI

EXCLUSIV Detalii despre plecarea lui Leo Grozavu de la Sepsi » De ce întârzie rezilierea, 4 nume importante pe listă și condiția clubului

Leo Grozavu a fost antrenorul lui Sepsi timp de 22 de luni

Articol de Vlad Nedelea   —  miercuri, 29 septembrie 2021

Sepsi e aproape de a se despărți Leo Grozavu, după aproape 2 ani în care tehnicianul a condus echipa, însă nu a găsit încă înlocuitorul. Pe lista covăsnenilor se află mai multe nume, dar alesul trebuie să vină singur, fără staff, aceasta fiind condiția pusă de șefii clubului.

Cele nouă meciuri fără succes în L1 i-au fost fatale lui Leo Grozavu, unul dintre remarcații sezonului trecut. Șefii lui Sepsi au tras linie după a 5-a remiză la rând și au decis că-i mai bine să rupă înțelegerea cu tehnicianul care a dus clubul covăsnean în cupele europene. Au fost două runde de negocieri, în care ambele părți și-au expus cerințele. Cele două părți n-au ajuns încă la un consens, încă se discută asupra compensației financiare pe care antrenorul o va primi. 

Grozavu vrea tot salariul de la Sepsi!

Discuțiile dintre conducerea lui Sepsi și Leo Grozavu privind rezilierea nu au găsit încă un numitor comun din cauza faptului că tehnicianul își vrea banii până la finalul sezonului. Asta în timp ce conducerea lui Sepsi ar fi sperat să scape achitând salariile pe maxim 2-3 luni. Deranjat de faptul că cei din club au ales să-l demită prin intermediul unui post de radio local, fără să aibă o discuție înainte, Leo Grozavu își dorește banii până la finalul contractului. 


Cum salariul este de 12.000 de euro lunar, Sepsi ar fi nevoită să plătească aproximativ 100.000 de euro doar pentru a întrerupe contractul cu antrenorul. Suma este una destul de mare chiar și pentru un club fără probleme financiare, cum este cazul lui Sepsi.

Cine vine?

Pentru Sepsi urmează meciul cu Rapid, de sâmbătă, pe teren propriu, partidă la care echipa va fi condusă de pe margine de Robert Ilyeș și Lászlo Kulcsár. Decizia finală se va lua abia după acest meci, cel mai probabil la începutul săptămânii viitoare, noul antrenor având și avantajul pauzei competiționale. "Nu ne grăbim! Avem antrenor pentru meciul cu Rapid. Vine pauza și luăm rapid o decizie. Săptămâna viitoare punem noul antrenor. Vrem să fie un tehnician serios, pentru că știți bine, la Sepsi există condiții bune, stabilitate financiară. Plus că aici antrenorii nu se schimbă des. Sepsi a avut puțini antrenori de când e în L1. Se vede că aici e stabilitate! Avem o listă, dar nu vă pot vehicula nume", a zis Cornel Șfaițer, managerul general al clubului.

4 nume pe listă, o condiție


Pe lista celor de la Sepsi se află mai mulți antrenori, sunt și tehnicieni care sună să se propună la formația covăsneană, însă, cel mai probabil șefii vor alege dintre următorii: Cristiano Bergodi, Costel Gâlcă, Walter Zenga sau Ladislau Boloni. Totuși, există și o condiție pusă de cei din club, Sepsi alegând să-și păstreze restul staffului, așadar noul antrenor ar trebui să sosească doar cu un preparator fizic, asta pentru că restul oamenilor din club nu vor pleca după demiterea lui Leo Grozavu. 

Bornele lui Leo Grozavu la Sepsi:

  • 73 de meciuri în Liga 1 a stat pe banca echipei
  •  a adunat 25 de victorii, 30 de remize, 18 de înfrângeri
  • A calificat echipa în premieră în finala Cupei României 2019/20
  • A calificat echipa în play-off-ul ediţiei 2020/21, fază a competiţiei în care a strâns 17 puncte, fiind depăşită doar de CFR
  • A terminat campionatul 2020/21 pe locul 4, cea mai bună clasare din istoria participărilor covăsnenilor în principala competiţie internă
  • A calificat-o pe Sepsi în Conference League după ce a câştigat barajul cu Viitorul

1 an10 luni şi 16 zile a durat mandatul lui Leo Grozavu la conducerea formaţiei din Sf. Gheorghe

"Eu nu țin de scaun, nu am ținut niciodată, dar normal este să mi se respecte contractul. Peste tot am lăsat loc de bună ziua. Așa am făcut și aici, în condițiile normale. Asta a fost, cred eu că Sepsi nu a dezamăgit cu mine pe bancă, le doresc mult succes băieților, vor reuși pentru că este un grup bun"

Leo Grozavu, fost antrenor Sepsi 

Pandemia a oprit inaugurarea!

Sepsi își propusese să inaugureze pe 8 octombrie noua arenă, construită la marginea orașului. Șefii clubului discutaseră deja cu slovacii de la Dunajská Streda să vină la joace la meciul inaugural, însă creșterea alarmantă a numărului de cazuri oprește evenimentul festiv. Laszlo Dioszegi, patronu lui Sepsi, a dezvăluit că acest eveniment nu va mai avea loc până când stadionul nu va putea fi plin. Sepsi va juca totuși pe noua arenă, cel mai probabil cu FC Voluntari, imediat după pauza competițională. Foarte probabil, partida se va disputa fără spectatori. 

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.