Acoperișul are un dublu rol, unul estetic și unul de protecție împotriva pătrunderii apei în locuinţă și a pierderii de căldură din locuinţă. Și cum acesta este un element extrem de important în construirea unei case, pentru realizarea acoperişului ar trebui să se utilizeze materiale de foarte bună calitate, precum și să se apeleze la servicii profesionale de montaj, mai ales că procesul de construire a unui acoperiș este unul foarte complex.
Etapele de construcție a acoperişului
Chiar dacă de construcția sistemului de învelitoare se va ocupa o firmă de montaj acoperișuri Bucureşti sau din orașul în care este localizată construcția, este important ca proprietarul acesteia să cunoască etapele de construcție. În acest fel, va putea urmări întreg procesul de construcție și va putea observa dacă se omite vreo etapă importantă. Aceste etape sunt:
- inspectarea suprafeţei – orice proces de construcție începe cu inspectarea suprafeţei, în cazul acoperişului aceasta fiind platforma pe care vor fi montate învelitorile. Dacă aceasta prezintă imperfecţiuni, se va demara procesul de montare abia după ce acestea au fost rezolvate;
- curăţarea acoperişului – de asemenea, este foarte important ca suprafața pe care vor fi montate învelitorile să fie curăţată foarte bine, deoarece, în caz contrar, poate apărea riscul de a se deteriora materialele utilizate pentru acoperire;
- aplicarea foliei anti-condens – o etapă care nu este obligatorie, dar importantă, este aplicarea foliei anti-condens, care contribuie la creșterea duratei de viață a acoperişului;
- instalarea jgheaburilor – rolul jgheaburilor este acela de a colecta apa care se scurge de pe acoperiș, acestea fiind aplicate pe niște cârlige, amplasate la aproximativ 50 de cm distanță unul de celălalt;
- montarea riglelor de lemn – riglele au un rol multiplu, de la cel de a facilita ventilația, până la prinderea foliei anti-condens. Montarea se va face mai întâi în plan vertical, pe toată suprafața acoperişului, iar apoi în plan orizontal;
- montajul propriu-zis al acoperişului – aici este vorba despre montarea materialelor de acoperire, în cazul cărora tehnica diferă în funcție de materialul ales.
Caracteristicile unui acoperiș de calitate
Pentru a avea certitudinea că serviciile primite sunt de calitate, proprietarul trebuie să aibă în vedere ca acoperișul să îndeplinească următoarele criterii:
- funcţionalitate – din acest punct de vedere, calitatea materialelor este foarte importantă. În plus, acestea ar trebui alese și pe baza destinației clădirii și a felului în care va fi utilizată;
- sistem de prindere durabil – acest criteriu influențează destul de mult calitatea acoperişului și trebuie stabilit de constructori, care vor ţine cont de o serie de caracteristici, cum ar fi, de exemplu, tipul climei în care este realizată construcția;
- eficiență energetică bună – în acest caz, tipul materialului acoperișului și izolația sunt elementele care influențează consumul de energie și valoarea facturilor lunare;
- montajul corect – calitatea și corectitudinea tehnicilor de montaj au un rol foarte important în ceea ce privește durata de viața a acoperişului. De aceea, este necesar să se apeleze numai la servicii profesionale și la persoane care au toate cunoştinţele, instrumentele și experiența necesare pentru realizarea unei lucrări de calitate.
{{text}}