Opinii   •   EDITORIAL

Unde este Simona?

Articol de Cristian Geambașu   —  joi, 30 septembrie 2021

Vorbim din punct de vedere sportiv, nu geografic și nu din punctul de vedere al stării civile. Vom primi un răspuns relevant la Indian Wells, săptămâna viitoare

Simona Halep la 30 de ani. Despărțirea de Darren Cahill și căsătoria cu Toni Iuruc. Încă o accidentare complicată, 4 luni de recuperare, un US Open cuminte cu o înfrângere la Svitolina în optimi de finală. Turneu peste așteptări, au considerat specialiștii cântatului în strună. 



De fapt, un an cenușiu în plan sportiv și unul plin de evenimente în plan personal acest 2021, din al cărui calendar Simona mai poate schimba ceva doar la Indian Wells. Așa-zisul al 5-lea turneu de Grand Slam al cărui start este pe 6 octombrie.

Radiografia

Pentru prima oară din 2014 încoace, Simona Halep nu este calificată la Turneul Campioanelor. Această știre radiografiază fidel prezentul carierei celui mai important sportiv român al ultimelor decenii. Simona a absentat în 2018 din cauza unei accidentări, iar în 2020 întrecerea a fost anulată din cauza pandemiei. Rămân totuși 5 participări, cu performanța de vârf reușită chiar la prima ediție bifată de ea, în 2014. Finală pierdută în fața Serenei Williams, după ce în grupă o spulberase cu un neverosimil 6-0, 6-2 pe americancă.


Turbulențe

Incertitudinea (așteptarea?) care planează asupra viitorului Simonei în tenis este o temă sensibilă. Mai mult ca oricând în ultimii ani, asistăm la asaltul tinerei generații, la bulversarea ierarhiilor. Spațiu tradițional al turbulențelor violente, tenisul feminin trăiește acum sub impresia finalei adolescentelor de la US Open 2021, Emma Răducanu - Leylah Fernandez. 



Un an înainte, în plină pandemie, Iga Swiatek câștiga Roland Garros fără set pierdut, la fel ca Emma la Flushing Meadows. În 2019, Bianca Andreescu triumfa la US Open zdrobind-o în finală pe Serena Williams. Victime ale propriilor succese posibile tocmai în acest mediu poluat de prea multă instabilitate, Andreescu și Swiatek s-au pierdut undeva pe drum.

Barty, doar ea

În condițiile în care Naomi Osaka, câștigătoare la Australian Open la începutul anului, s-a extras din peisaj după scandalul boicotului conferințelor de presă la Roland Garros, Ashleigh Barty rămâne ultimul bastion al "consacratelor" în fața asaltului tinerelor lupoaice. Numărul 1 mondial neîntrerupt din iunie 2019, câștigătoare la Roland Garros în 2019 și anul acesta la Wimbledon, ea însăși o jucătoare tânără la 25 de ani, Barty nu este nici măcar ea un monument de constanță, dovadă traseele modeste la Roland Garros și US Open 2021.


Retușuri sau schimbare majoră?

Unde este Simona Halep în acest tablou? La ce nivel al jocului? Plecând de la ipoteza că are o capacitate de recuperare fizică și mentală care să-i îngăduie să se întoarcă la forma care i-a permis să câștige entuziasmant Wimbledon 2019, mai este adecvat/actual jocul ei? Este ea pregătită să facă retușurile necesare? Dar este vorba doar despre retușuri sau de o schimbare majoră a stilului? Se mai poate asta la 30 de ani? 



Da, vor răspunde în cor optimiștii la ultima întrebare, omul cât trăiește învață. Roger Federer și-a îmbunătățit jocul la fileu și serviciul după 34-35 de ani. Rămân însă celelalte întrebări. La o parte dintre ele răspunde indirect chiar Simona în declarația oferită presei de ziua ei, pe 27 septembrie.

"Finalul carierei mele nu este aproape. Îmi doresc mult să mai joc. Am avut accidentări și am avut dubii că mai pot continua, dar acum sunt fit și-mi doresc să mai joc doi, trei, patru ani. În ultimii doi ani și jumătate, de când l-am cunoscut pe Toni, mă încurajează să joc cât mai mult, e un plus pentru viața mea profesională" - Simona Halep

Mai ofensivă, ce bine ar fi!

Mesajul este tonic, cu sau fără Toni. Dacă dorința de a juca și de a câștiga a rămas acolo, este perfect. 



Despărțirea de Cahill și (re)cooptarea în echipă, alături de Daniel Dobre, a lui Adrian Marcu sunt cheile necesarei adaptări la tenisul ping-pong promovat atât de seducător de Emma Răducanu și Leylah Fernandez. Marcu vorbește despre orientarea către un joc mai ofensiv. Foarte frumos, dar dacă nu a reușit asta Darren, cum ne putem închipui că o va face un antrenor cu o anvergură profesională evident mai scăzută? Navigăm printre întrebări și riscăm să nu ajungem la nicio concluzie.

Experiența contra tinereții ireverențioase

Indian Wells începe peste o săptămână, pe 6 octombrie. La start nu vor fi Serena Williams, Naomi Osaka, Sofia Kenin și, mai ales, Ashleigh Barty. Dar vor fi Emma Răducanu (wild card), Iga Swiatek, Bianca Andreescu, Aryna Sabalenka (numărul 2 la zi în ierarhia WTA), Maria Sakkari, Elina Svitolina, Petra Kvitova sau Karolina Pliskova. Un melanj de experiență contra tinereții ireverențioase, o juxtapunere a ambiției clădite pe succese mai vechi și a dorinței de parvenire construite pe ideea că totul e posibil.

În toată ecuația asta cu nenumărate necunoscute, Simona se plasează în tabăra consacratelor datorită (din cauza?) vârstei și în echipa outsiderelor dacă privim revenirea ei ca un nou debut. Este un paradox care ar putea-o ajuta. Nu cred că o ajută deloc schimbarea de antrenor. Nu aceasta. Ne vom lămuri din 6 octombrie încolo. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.