Fotbalul se schimbă singur și se pricepe să-și vadă de viitor. Industria oficială de reamenajat jocul de fotbal nu înțelege esența, așa cum fanaticii care vor să ne apere de schimbarea climatică nu pricep clima. Așadar, la ce bun Mondialele "din doi în doi" cerute de Wenger, auturile de picior, eliminările temporare și atâtea alte idei de mărunțit timpul? Fotbalul se schimbă oricum, spectaculos și implacabil.
Priviți structura câștigătoare pe un cîmp de joc. Echipele care fac fotbal câștigător pentru ele și imposibil pentru adversar stau pe două metereze. Giganți stâncoși pe linia ultimei apărări și pe linia de atac. Asta face furori și omoară cluburi leneșe în Premier League. Brentford, Aston Villa și alți sărăcani folosesc formula masivelor muntoase în spate și în față.
Cazul Ivan Toney a costat Liverpool 2 puncte, pentru că vârful lui Brentford a rămas încastrat între stoperi și i-a rănit sistematic o oră și jumătate. Villa și Brentford au dat cu capul de tavan Man U și Liverpool desăvârșind jocul aerian de mare forță, la întâlnire cu corpuri grele de atacanți zburători.
Fotbalul începe să împingă spre atletica grea a fronturilor din rugby. Și nu e vorba numai de mușchi și vână. A se vedea lecția cerebrală extremă pusă la lucru de Guardiola pe Stamford Bridge.
Tuchel, victima experimentului, dă cea mai bună descriere: "Ne-au închis baza de construcție, au blocat urcările fundașilor laterali și au urcat 6 oameni la centru - la fiecare angajare a lui Lukaku, atacul nostru era pe jumătate încheiat". Chelsea - City a ilustrat un fotbal în schimbare: un joc de coordonare și control în regim de mare viteză. Tot fotbal, dar în alt fel.
Bun! Și tehnica? Unde e tehnica? Nu mai e. S-a topit, odată cu solistul, în arta extremă a jocului de atingere fulgerătoare. La naiba cu modelele, laptopurile și funcționarii! Fotbalul e un joc prea bogat pentru a-și permite asistenți.
{{text}}