Liga Campionilor

Golul săptămânii în Liga Campionilor, anunțat de UEFA » Ce loc ocupă Leo Messi cu primul gol în tricoul Parisului

Leo Messi Foto: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 30 septembrie 2021

Liga Campionilor și-a disputat în această săptămână o nouă etapa, cea de-a doua în acest sezon. În cele 16 meciuri disputate, s-au înscris 42 de goluri, iar 4 dintre acestea au intrat în topul pentru cele mai frumoase reușite.

Leo Messi se află pe prima poziție, după golul fabulos pe care l-a înscris în meciul cu Manchester City, câștigat de parizieni cu scorul de 2-0. 

A fost primul gol al argentinianului după transferul la Paris și unul de excepție. A plecat din propria jumătate cu mingea la picior, apoi a combinat perfect cu Kylian Mbappe la marginea careului, de unde a finalizat cu un șut plasat excelent.

Locul secund îi aparține lui Sebastien Thill, eroul celor de la Sheriff Tiraspol. Internaționalul din Luxemburg a înscris dintr-un voleu fantastic în minutul 90 al meciului cu Real Madrid și a adus victoria echipei sale, una dintre marile surprize din istoria fotbalului.

Podiumul a fost încheiat de Alex Telles, fundașul stânga al celor de la Manchester United. Brazilianul a reușit să egaleze pentru „diavoli” în meciul cu Villarreal, terminat 2-1 pentru englezi, cu un șut superb din voleu, la care portarul Sergio Asenjo nu a avut ce face.

Pe locul patru în clasamentul întocmit de UEFA s-a clasat Antoine Griezmann, cu golul său din meciul AC Milan - Atletico Madrid. Francezul a finalizat perfect o centrare a lui Renan Lodi, cu un voleu din lateral plaat perfect.

Gestul lui Messi, care a șocat lumea fotbalului

Lionel Messi a oferit cele mai memorabile momente ale meciului găzduit de stadionul „Parc des Princes” din Paris. În minutul 90+1, Messi s-a aflat într-o postură care a făcut înconjurul lumii. Înaintea unei lovituri libere a „cetățenilor”, Messi s-a așezat pe gazon, în spatele zidului, astfel încât să blocheze o eventuală execuție a lui Riyad Mahrez la firul ierbii.

Gestul său a împărțit lumea fotbalului. Mulți dintre fani l-au lăudat și au aplaudat faptul că Messi se pune în slujba echipei, în timp ce alții au criticat momentul, apreciind că „Leo e prea mare ca să fie pus la munca de jos”.

„O să-i dau un telefon lui Pochettino să văd dacă el a cerut asta sau așa au stabilit între ei. Nu-mi vine să cred că văd așa ceva! Ar fi făcut așa ceva la Barcelona? Niciodată!”, a spus Florin Răducioiu la Telekom Sport.

Nicolae Dică, în schimb, actual antrenor secund la echipa națională a României, a salutat gestul: „Din punctul meu de vedere, ca antrenor, văd ca un lucru foarte bun. Era 90+1 și aveau 2-0, dacă luau gol și se făcea 2-1 poate egala City apoi. 

Ceea ce a făcut Messi în acel moment e foarte OK. La o fază fixă, cum e o lovitură de la 20 de metri, nu putea să ajute în alt mod. Dacă-l pui în afara zidului, să facă marcaj, să urmărească mingea, nu o va face. Cel mai util lucru pentru tine, ca antrenor, e să-l pui acolo, ca să nu bată adversarul pe jos. Arată că s-a dus la Paris să se pună în slujba echipei”, a declarat acesta.

Citește alte știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.