Obișnuit să tragă spuza pe turta lui, Dan Petrescu a comentat cu obiectivitate acest 1-1 cu Randers. A spus „Trebuie să ne mulțumim cu un punct. Puteam să câștigăm, dar și să pierdem... Cred că echipa s-a bătut foarte bine în repriza a doua” și e cazul să fim de acord. Așa au stat lucrurile.
Totuși, întrucât CFR era apreciată la o valoare de 3 ori mai mare decât Randers, ea pornea favorită în disputa cu o adversară ce n-a obținut titlul de campioană în Danemarca niciodată. Cu atât mai favorită, pot zice astfel?, cu cât juca pe teren propriu și în prezența fanilor săi. Neașteptat de puțini însă, circa 4.000, chiar și în condiții de pandemie. Având în vedere aspectele de mai sus, egalul de joi mai degrabă ne-a dezamăgit.
Pe de altă parte, amintind dificultățile de lot cu care s-a confruntat CFR, Camora suspendat, Omrani accidentat, Debeljuh și Alibec incomplet restabiliți etc, punctul cu Randers nu-i de lepădat. Deși el fixează formația din Gruia pe ultimul loc în grupă. Cum Randers e socotită cea mai slabă din seria de 4 și cum pentru CFR urmează „dubla” cu liderul Alkmaar, șansele garniturii clujene de a se califica, merg primele două, s-au subțiat serios.
Ne convine ori nu, trebuie să admitem că multipla campioană a României nu reușește să mai repete isprăvile de altădată. Istoricul succes cu 2-1 de la Roma din 2008 ori cel, fie și conjunctural, de la Manchester din 2012, 1-0 cu Utd. CFR se chinuie și când întâlnește adversari mediocri, nu foarte puternici. Se căznește, suferă.
Nu-i însă singura, toate echipele noastre se găsesc în această tristă situație. Sunt eliminate din competițiile continentale inclusiv când au cote superioare. Nu mai câștigă nici duelurile în care n-ar trebui, teoretic, să treacă prin emoții, să trăiască deziluzii. Cu adversari obscuri, anonimi, din Georgia, Armenia, Luxemburg etc.
Străinii mai fac câte o minune. Mai rup gura târgului, Apoel Nicosia învinge pe Lyon, BATE Borisov pe însăși Bayern, Sheriff Tiraspol pe Real Madrid, cu 13 trofee de Liga (Cupa) Campionilor în vitrină, chiar la ea acasă, numai noi nu! Performanțe nu mai avem, nici măcar la națională, dar avem pretenții și tare ne mai place să umblăm cu nasul pe sus! Cine mai e ca noi?!
La cât suntem de mândri, nu doar în fotbal, imaginați-vă ce s-ar fi întâmplat, ce iureș ar fi ieșit, dacă luxemburghezul Sebastien Thill, autorul golului prin care Sheriff a câștigat pe „Bernabeu”, ar fi ajuns în România, ce caterincă ar fi declanșat venirea lui. Ce furtună de ironii, ce val de miștouri ar fi stârnit aducerea în Liga 1 a unui mijlocaș care, înainte de Tiraspol, a jucat sezoane întregi în țara lui la Progres Niederkorn, echipa unei localități cu 7.272 de locuitori!
Niște, îmi cer scuze, neica-nimeni pot, totuși, Republica Moldova ocupă locul 180 (din 210) în clasamentul FIFA Coca-Cola pe septembrie, numai noi nu putem. În schimb, ne mințim singuri și suntem fuduli. De regulă, râdem de alții când ar trebui să râdem de noi. Adesea cu gura până la urechi.
{{text}}