Fotbal   •   Liga 1   •   CS MIOVENI - FC ARGEȘ 0-0

Gabi Balint, revelație în direct: „Am găsit motivul pentru care fotbalul românesc e în ultimul hal!”

Gabi Balint

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 01 octombrie 2021

După meciul dintre CS Mioveni și FC Argeș, scor 0-0, fostul atacant Gabi Balint (58 de ani) a avut o „revelație”: „Am găsit motivul pentru care fotbalul românesc e în ultimul hal”.

„Derby de Argeș” s-a încheiat la egalitate, scor 0-0, la capătul unui duel fără ocazii mari de gol, în care cele două formații au fost mai preocupate să se anihileze una pe cealaltă decât să producă un fotbal de calitate pentru cei aproximativ 2.000 de suporteri prezenți pe arena din Mioveni.

La finalul meciului, la flash-interviuri, jucătorii care au oferit declarații, printre care Kehinde Fatai și Iasmin Latovlevici, s-au declarat mulțumiți de faptul că echipele lor nu au primit gol. Imediat după, Gabi Balint a început o discuție amplă în studioul DigiSport.

„Revelația” lui Gabi Balint după CS Mioveni - FC Argeș: „Am găsit motivul pentru care fotbalul românesc e în ultimul hal”


„Am găsit motivul pentru care fotbalul românesc e în ultimul hal. Nivelul tactic e prea avansat și jucătorii nu pot să facă față. «Nu luăm gol, stăm bine, spații reduse», totul e perfect, iar jucătorii nu mai știu să joace fotbal. Toți stau în spatele balonului, pentru că asta le transmit antrenorii, ei asta-și doresc. «Să nu luăm gol, să avem grijă, să acoperim spațiile». Bă, dar cu mingea ce facem?

La antrenamente se lucrează mult timp fără minge. Și afară sunt jocuri tactice, dar jucătorul când are mingea mai creează, mai driblează, mai dă o pasă în adâncime. Antrenorii nu lasă fundașii laterali să urce în atac și aduc maximum 2 jucători în careul advers pe faze de atac”, a spus Balint, care a fost completat de Ilie Dumitrescu

„Nu e rău că lucrezi tactic. Un antrenor poate să lucreze până în ultimii 20 de metri, apoi intervine valorea individuală a jucătorilor, care trebuie să se ridice la un anumit nivel”. 

Prea multă încrâncenare, prea puțin fotbal. Asta este realitatea. Poate un plus pentru Mioveni în prima repriză, când au apelat mai mult la mingea lungă și ne-au creat probleme. Am reușit mai greu să combinăm, să ne facem jocul, dar în a doua repriză am schimbat sistemul și am reușit să împingem jocul. Din păcate, nu reușim să ne apropiem periculos de poartă. Suntem la al 7-lea meci fără gol primit, dar la capitolul ofensiv suntem datori.



- Mihai Ianovschi, antrenor FC Argeș 


Citește mai multe știri din Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.