Vasile Miriuță (53 de ani), în prezent oficial la Minaur Baia Mare, a criticat dur prestația celor de la FCSB în meciul cu Chindia, câștigat în minutul 7 al prelungirilor, scor 0-1, dintr-un penalty transformat de Constantin Budescu.
Fost antrenor al rivalei Dinamo, Miriuță i-a taxat pe fotbaliștii vicecampioanei României pentru modul în care au evoluat în înfruntarea de la Ploiești.
„Se bucurau de parcă au câștigat Champions League. Te bucuri că bați așa Chindia? E o victorie mincinoasă. Nu am nimic cu ei, dar FCSB juca mai bine înainte. FCSB juca mai bine înainte să vină Edi Iordănescu, echipa arăta mai bine.
Asta e părerea mea. De mult timp am spus, nu e prima dată, și înaintea meciului cu Chindia am spus că FCSB joacă slab”, a declarat Vasile Miriuță potrivit Look Sport.
Foto. Cele mai tari poze de la Chindia - FCSB
Edi Iordănescu, discurs acid după Chindia - FCSB
Antrenorul roș-albaștrilor s-a declarat mulțumit de cele 3 puncte, dar a ținut să critice echipa condusă de Emil Săndoi pentru modul cum a tras de timp pe toată durata partidei.
„Erau punctele pe care ni le doream. Sunt multe lucruri pozitive, dar și unele mai puțin pozitive. Dacă înaintea jocului am felicitat din tot sufletul ce s-a întâmplat la Chindia, toată munca lui Emil Săndoi din ultimii ani, în seara asta nu a fost deloc plăcut fotbalului. Cred că a fost record mondial, de câte ori a intrat doctorul pe teren. Înțeleg că și-au apărat cauza, dar e prea mult.
Până la urmă a venit minutul de final și am luat punctele. Până la urmă am avut ocazii și în prima repriză. Adrian Șut, Olaru a avut două șanse în partea secundă. S-a demonstrat că a fost foarte greu să îi deschidem. A intervenit precipitarea după eliminarea lor. Cred că puteam marca mai repede. În final rămân punctele. Am fost dezamăgit ca fotbal, de felul în care s-au desfășurat lucrurile.
A fost anti-fotbal total! Nu s-au jucat 20 de minute. Îmi place că noi câștigăm. Suntem după 4 victorii. Am marcat în fiecare meci. Și titlurile se câștigă așa”, a spus Edi Iordănescu.
{{text}}