Liga 1

Vasile Șiman a răbufnit în studioul GSP: „Jucători plătiți cu 30.000 de euro pe lună?! Ne batem joc de banii publici!”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Saturday, 02 October 2021

Vasile Șiman, patronul Sportului Studențesc, a participat la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” după mulți ani în care a preferat să nu mai apară în mass media de la noi. Omul de afaceri care deține încă echipa din Regie, dar care are doar grupe de copii și juniori, spune că nu este de acord cu finanțarea echipelor și plata jucătorilor cu mii de euro din bani publici

  • Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” este difuzată în fiecare miercuri, de la ora 20:00. Poate fi urmărită pe pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de Facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de YouTube al Gazetei (abonează-te aici), în format podcast pe principalele platforme de distribuție a podcasturilor: Apple Podcast și Spotify.

- Vasile, cum vezi fotbalul românesc astăzi?

- Acum nu mai există proprietari, doar patru, cinci. Restul, majoritatea sunt bani publici. 95% la sută din sportul de performanță înseamnă bani publici. Și-atunci ajungem să cheltuim 10-15 mii de euro din bani publici... Dar noi nu avem canalizare, nu avem drumuri, nu avem toalete publice. Când mergi pe un drum te uiți să nu cadă ceva din stânga, din dreapta. Dar avem jucători de handbal, de volei, de baschet plătiți cu zeci de milioane de euro, per total!

- Zeci de milioane? Exagerezi!

- Există jucători cu 25-30 de mii de euro pe lună din bani publici. Președintele României câștigă 5.000 de euro, premierul României câștigă patru mii și ceva de euro, iar un jucător de fotbal câștigă 15.000 de euro?! Din bani publici?! Dacă FCSB, dacă Craiovele, dacă Botoșaniul sau Viitorul doresc să plătească cu 50.000 de euro, foarte bine, pentru că nu sunt din bani publici!

>

- Sunt și echipe susținute de stat, așa e.

- Uitați-vă unde este handbalul, unde este baschetul, unde este voleiul și vedeți ce sume exorbitante se plătesc. E o batjocură la adresa banului public! Asta nu e dezvoltare sportivă. Asta este batjocura din banii publici. Haideți să nu transformăm primăria în proprietate privată!

- Spune-mi...

- Vreau să vă dau un simplu exemplu. Mi-am adus aminte! Sunteți Ovidiu Ioanițoaia și veniți să vă legitimați la FCSB și ne înțelegem la ceva. Dar dacă ulterior ceva nu vă convine, eu sunt escroc? Dar dacă un jucător nu-și primește drepturile discutate este un erou?! Haideți să tratăm lucrurile la fel. Haideți să creștem oameni, nu femei de 8 Martie! Haideți să creștem bărbați! De-asta când se duc undeva uită să joace fotbal.

- Păi, și ce trebuie schimbat?

- Să-i responsabilizăm pentru că sunt capabili, dar au o mare problemă, de caracter. Asta trebuie să rezolve. Să lupte când e luptă, să accepte și înfrângerea, și victoria, și când este pe plus, dar și pe minus. Nu când este pe plus "Mamă, ce băiat bun e Vasile", dar când nu-i iese "Ce mi-a făcut ăsta, e posibil așa ceva?!".

CITEȘTE ȘI

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.