Conducerea FCU Craiova a pus în vânzare pentru derby-ul cu CSU Craiova, din această seară, doar 9.210 bilete, reprezentând 30% din capacitatea stadionului din Bănie. Conform noilor reglementări, în tribune au acces doar persoanele vaccinate sau trecute prin boală. Fanii trebuie să demonstreze cu documente acest lucru.
- FCU Craiova – CSU Craiova se joacă azi, de la 21:00. Partida va fi liveTEXT și video pe GSP.ro și în direct pe TV Telekom Sport, Digi Sport și LookSport+.
Suporterii celor două grupări care nu vor fi în arenă se mobilizează pentru a-și susține favoriții în locuri special amenajate din oraș, iar Jandarmeria Craiova monitorizează cu atenție mișcările acestora.
Peluza Sud, galeria FCU Craiova, a anunțat că nu va intra pe stadion în semn de protest față de cei nevaccinați care nu pot asista la meci, dar se adună pentru a-și încuraja favoriții de pe Esplanada Tribunei a II-a.
„Ne vedem începând cu ora 17:00 în Părculețul din Rovine. Plecăm de aici împreună către Esplanada Teatrului Național, urmând ca ultima oprire să fie pe Esplanada Tribunei 2, loc de unde ne vom încuraja echipa", se arată într-un comunicat al Peluzei Sud.
De partea cealaltă, suporterii CSU Craiova, fără bilete la meci, sunt așteptați să urmărească jocul pe un ecran gigant montat la Fan Zone, în centrul orașului, începand cu ora 20:00. Membrii din Peluza Nord și-au dat întâlnire de la ora 18:00, la Mercur, în Piața „Mihai Viteazul".
Jandarmeria Craiova este în alertă, pentru a preveni posibile incidente între fanii celor două rivale.
Având în vedere că în mediul online sunt propagate diverse informații cu privire la faptul că suporterii celor două echipe de fotbal intenționează să se reunească în grupuri mai mari în zona centrală, recomandăm acestora să își exprime sentimentele de bucurie sau dezaprobare în mod civilizat, să nu se implice în incidente, care ar putea duce la tulburarea ordinii și liniștii publice, să se delimiteze de orice formă de violență verbală sau fizică și să respecte indicațiile forțelor de ordine, în vederea prevenirii unor evenimente ce pot să ducă la tulburarea ordinii publice.
- a transmis Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova, pentru Gazeta Sporturilor
În dispozitivul de protecție, trupele de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova și Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj sunt sprijinite de IPJ Dolj I.S.U. Dolj și Poliția Locală Craiova.
Suporterii vor avea acces pe stadion începând cu ora 19:00, pe baza biletelor și a documentelor care confirmă respectarea regulilor sanitare și epidemiologice.
{{text}}