Altele

Argint pentru echipa feminină a României la Campionatul European de la Cluj-Napoca. „Doare foarte tare că nu am ajuns la aur”

Daniela Dodean Monteiro a adus singurul punct al României în confruntarea cu Germania, iar la finalul partidei sale s-a lăsat pe genunchi FOTO ettu.org

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Sunday, 03 October 2021

Echipa feminină a României a fost depășită cu 1-3  de Germania în finala Campionatului European desfășurat în BT Arena, după o confruntare cu meciuri echilibrate

Elizabeta Samara, Bernadette Szocs și Daniela Dodean și-au dorit enorm să-și apere titlul continental pe care părea că l-au confiscat, ele impunându-se la edițiile din 2017 și 2019. După ani de luptă cu patru finale pierdute în fața echipelor cu jucătoare asiatice naturalizate, echipa României se așezase pe cel mai înalt loc din Europa, confirmându-și valoarea. Dincolo de performanță, faptul că anul acesta competiția europeană pe echipe s-a desfășurat la Cluj-Napoca, în BT Arena, era o motivație în plus.

Lucrurile au mers conform planului și promisiunii pe care și-o făcuseră cele trei fete în 2019, la Nantes până în finala de ieri, unde au dat peste tânără echipă a Germaniei antrenată de croata Tamara Boros și care după multă vreme a mizat doar pe jucătoare autohtone.

Argint pentru echipa feminină a României la Campionatul European de la Cluj-Napoca. Mereu la limită

Cu o susținere pe măsură din tribune, Bernadette Szocs a fost cea care a deschis cofruntarea pentru aur împotriva Ninei Mittelham. Românca în vârstă de 26 de ani și-a lăsat inima în sală, însă nu a reușit să treacă de puternica sa adversară, care s-a impus cu 3-2, decisivul fiind câștigat cu 12-10.

8 medalii europeneare Bernadette Szocs în palmares, două de aur, patru de argint și două de bronz, din concursul pe echipe ea câștigând 6 (2-4-0)

Eliza Samara, 33 de ani. nu a reușit să o încurce prea mult pe Sabine Winter și a cedat rapid confruntarea cu 0-3, punând-o pe Daniela Dodean Monteiro în fața unui meci de totul sau nimic. Jucătoarea născută la Arad în urmă cu 33 de ani a avut de depășit și o accidentare la umărul drept căpătată sâmbătă în semifinale, însă nu s-a lăsat și a luptat până la ultima picătură de energie, impunându-se cu 3-2 în fața lui Chantal Mantz. Un punct care ținea România în cărți și care i-a adus și câteva lacrimi.

12 medaliila Campionatele Europene are în palmares Daniela Dodean Monteiro, patru de aur, cinci de argint și două de bronz, dintre acestea 8 (2-5-1) sunt în concursul pe echipe

Eliza Samara a fost aproape de a împinge duelul în meciul al cincilea, ea având avantaj de fiecare dată în seturile patru și cinci în fața Ninei Mittelham, dar nemțoaica în vârstă de 24 de ani a revenit de fiecare dată și s-a impus cu 3-2, punând aurul la gâtul său și al colegelor sale.

20 de medalii europeneare Eliza Samara în palmares, opt de aur, șapte de argint și cinci de bronz, din concursul pe echipe ea adunând un total de 9 (3-5-1)

„Nu au ascultat" 

Viorel Filimon, antrenorul României a răbufnit la finalul zilei. „Ne-a lipsit în primul rând dorinţa de a asculta. Am vorbit ceva cu fetele, să zicem că Berni a avut momentul decisiv când a avut 9-6. Nu au ascultat, am mai spus şi după Olimpiadă lucrul ăsta. Eliza inclusiv acum a schimbat două servicii... Au luptat, într-adevăr, dar am luptat orbeşte. Atunci când căpătam avantaj dădeam cu piciorul şi risipeam tot avantajul creat. În general au niște păreri care nu ştiu, ar trebui întrebate ele. Sunt supărat pentru că nu au ascultat", a spus tehnicianul pentru LookSport citat de news.ro. 

 Și-a anunțat retragerea 

Daniela Dodean Monteiro și-a anunțat ieri retragerea din echipa națională. „După primul meci lumea s-a descurajat, antrenorul nostru s-a descurajat. Eliza a intrat descurajată. Au fost nişte greşeli care ar fi bine să nu se repete. Sunt cu lacrimi în ochi pentru că a fost ultima competiție a mea pentru România. E dureros, e greu. Această retragere este puţin forţată, nu este voinţa mea, dar din motive că am o fetiţă, care nu-mi dă voie să fac programul pe care domnul antrenor îl vrea, sunt forţată să mă retrag. Am decis să pun copilul pe primul plan. Sportul cere disciplină, cere prezenţă în cantonamente", a spus ea pentru aceeași sursă.

„E greu, avem argintul pe care l-am cucerit acasă, am jucat o finală bună, dar doare foarte tare că nu am ajuns la aur. Ne-am dorit enorm să-i facem fericiți pe suporteri”-Eliza Samara

România-Germania 1-3

  • Bernadette Szocs-Nina Mittelham 2-3 (8, -7, 9, -9, -10)
  • Eliza Samara- Sabine Winter  0-3 (-6, -9, 10)
  • Daniela Dodean Monteiro-Chantal Mantz 3-2 (7, -7,-8, 5,7)
  • Eliza Samara- Nina Mittelham 2-3 (10, -8, 9, -9, -7)

Parcursul României la CE de la Cluj-Napoca

  • Grupe Belgia 3-0
  • Grupe Italia 3-1
  • Sferturi de finală Luxemburg 3-0 
  • Semifinale Luxemburg 3-0
  • Finala Germania 1-3

Rezultatele echipei feminine a României în ultimii zece ani la CE

  • 2011      argint
  • 2013      argint
  • 2014      locul 7
  • 2015      argint
  • 2017      aur
  • 2019      aur
  • 2021      argint

Podiumurile de la ultimele trei ediții ale CE pe echipe

  • 2021     Germania         România           Franța, Portugalia
  • 2019     România           Portugalia         Polonia, Ungaria
  • 2017      România          Germania           Olanda, Rusia

Citește mai multe știri din sport:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.