După meciul dintre CFR Cluj și Gaz Metan Mediaș, scor 2-1, Andrei Burcă (28 de ani) și Claudiu Petrila (20) s-au prezentat la flash-interviuri.
Campioana a fost condusă încă din minutul 12, după golul lui Yuri, dar a revenit în partea a doua, ieșind mai motivați de la cabine. Întrebat de discursul lui Dan Petrescu de la pauză, stoperul Andrei Burcă a lăsat de înțeles că acesta a fost unul aprins, dar mobilizator.
Andrei Burcă, după CFR Cluj - Gaz Metan: „Nu vreau să reproduc ce s-a întâmplat la pauză”
„Nu vreau să reproduc ce s-a întâmplat la pauză, important e că a știut ce să ne zică pentru că am intrat altfel în repriza a doua, am marcat la prima acțiune. Trebuie să profităm de ocaziile pe care le avem, chiar dacă conducem trebuie să ne distanțăm, pentru că pot veni faze fixe.
Am intrat motivați, dar ei ne-au surprins. Am încercat să întoarcem rezultatul înainte de pauză, nu s-a întâmplat, dar la vestiare ne-am mobiziliat foarte bine, știam că trebuie să câștigăm acest meci.
Aș fi vrut să avem 33/33 puncte, îmi doresc să câștigăm fiecare meci. Este o zestre bună, dar mai sunt multe meciuri de jucat”, a spus Burcă la DigiSport.
Claudiu Petrila, după un gol și o pasă decisivă în CFR Cluj - Gaz Metan Mediaș: „Merge și așa”
Petrila, aflat la originea ambelor goluri ale campioanei, cu un gol și o pasă decisivă, a spus: „Merge și așa. În prima repriză am intrat moi, au avut o ocazie și ne-au dat gol. Ne-am revenit în a doua parte, am marcat de două ori.
În campionat stăm destul de bine, în Conference League mai avem puțin de muncit, dar va fi bine, cu siguranță”.
Ne-am dorit foarte mult să câștigăm, vom avea un minicantonament în această pauză în care vom putea pune la punct anumite lucruri.
În a doua repriză am fost cu totul altă echipă din punctul de vedere al atitudinii. Am marcat foarte repede, ceea ce ne-a dat încredere și curaj că vom întoarce rezultatul.
- Ciprian Deac, CFR Cluj
{{text}}