Facebook, Instagram, WhatsApp și Messenger au picat la nivel mondial luni seara, în jurul orei 18:30. Defecțiunea a afectat utilizatori din întreaga lume, inclusiv din România, și a durat mai bine de 6 ore. Aplicațiile au început sa funcționeze din nou în jurul orei 01:00.
UPDATE 23:55: Cea mai lungă perioadă de inactivitate a Facebook din 2008 și până în prezent
Au trecut mai bine de cinci ore de când Facebook, Instagram și Whats App sunt inutilizabile. Conform presei internaționale, este cea mai lungă perioadă de inactivitate a serviciilor Facebook din 2008 și pănă în prezent.
Specialiști în securitate cibernetică au declarat pentru Reuters că problemele apărute luni ar putea fi cauzate de o eroare de configurare cauzată, spun ei, de o greșeală internă.
UPDATE 22:05: Specialiștii explică defecțiunea cu care se confruntă Facebook, WhatsApp și Instagram
Andrei Marinescu, specialist IT, a explicat pentru Gazeta Sporturilor cauzele „penei” cu care se confruntă Facebook, WhatsApp și Instagram.
„Rutele BGP care indică serverele DNS ale Facebook au fost retrase. Problema este că nu pot fi puse înapoi decât prin conectare fizică, iar asta durează.
Ne putem imagina în felul următor. Avem o carte de vizită a Facebook, cu adresa clădirii (sediului) Facebook. Cineva a șters «Waze-ul», adică rutele din BGP, și nu știm cum să ajungem la adresa de pe cartea de vizită. Rutele trebuie rescrise manual pentru ca adresa să poată fi găsită din nou”, a explicat Andrei Marinescu.
Andrei Marinescu este cel care în trecut a încercat să revoluționeze sistemul de urgență 112. Acesta are o firmă în România și una în Marea Britanie, ambele în domeniul IT.
Știrea inițială: Facebook, Instagram și WhatsApp au picat în România și în mai multe țări din lume
Aplicațiile care nu mai funcționează au apelat la rivalii de la Twitter pentru a-și informa utilizatorii despre problemele apărute în această seară.
„Suntem conștienți că unii oameni se confruntă cu probleme folosind WhatsApp în acest moment. Lucrăm la remedierea lor și vom publica o actualizare aici cât de curând posibil. Mulțumim pentru răbdare!”, au anunțat cei de la WhatsApp, pe contul oficial de Twitter.
Și cei de la Instagram și-au informat utilizatorii despre problemele pe care le întâmpină: „Instagram și prietenii au parte de niște probleme acum și s-ar putea să aveți probleme în utilizarea lor. Aveți răbdare cu noi, ne ocupăm de ele!”, au transmis reprezentanții Instagram, conform Libertatea.
Zeci de mii de reclamații privind problemele întâmpinate de Facebook
DownDetector a primit în Statele Unite peste 80.000 de reclamații privind problemele întâmpinate de Facebook. În România, numărul reclamațiilor pe Downdetector era de aproape 5.000, apogeul fiind atins în jurul orei 19:00.
- foto: Guliver/Getty Images
Zeci de mii de utilizatori de Internet din România, Statele Unite, Mexic, Franţa, Norvegia, Grecia şi alte ţări au raportat că nu au putut accesa serviciile Facebook şi Instagram, mai scrie Libertatea.
{{text}}