Fotbal   •   Liga 2   •   NUMIRE

Vergil Andronache revine ca „principal”, la 2 ani de la despărțirea de FCSB » Preia un club din Liga 2

Vergil Andronache (51 de ani) este noul antrenor al divizionarei secunde FC Brașov Steagul Renaște.

Articol de Remus Răureanu   —  marți, 05 octombrie 2021

Vergil Andronache (51 de ani) va fi următorul antrenor al divizionarei secunde FC Brașov Steagul Renaște. 

FC Brașov s-a despărțit cu scandal de Ilie Stan. Deși conducerea a anunțat că înțelegerea s-a încheiat, antrenorul a încercat să conducă antrenamentul de astăzi. A fost oprit de bodyguarzi la intrarea în bază. Înlocuitorul lui va fi Vergil Andronache, conform informațiilor GSP.ro. 

Vergil Andronache, antrenor la FC Brașov

Vergil Andronache revine în postura de antrenor principal după o pauză de doi ani. În august 2019, demisiona de la FCSB, după doar 5 partide. Cu el pe bancă, formația patronată de Gigi Becali a avut 3 înfrângeri la rând în campionat, însă a reușit calificarea în play-off-ul Europa League după meciurile cu Mlada Boleslav.


Între timp, Vergil Andronache a cucerit un titlu de campion în Liga 1, alături de CFR Cluj. A fost secundul lui Edi Iordănescu în sezonul precedent, apoi a condus pentru o scurtă perioadă de timp echipa secundă a „feroviarilor”.

Vergil Andronache, în timpul mandatului la FCSB

Vergil Andronache o preia pe FC Brașov de pe locul 15 în Liga 2, cu doar 9 puncte strânse în primele 9 runde. Debutul pe bancă va fi pe 16 octombrie, pe teren propriu, chiar împotriva liderului Petrolul Ploiești.

VIDEO Ilie Stan, interzis la antrenamentul celor de la FC Brașov


Brașovenii au dorit să scape de mai multe săptămâni de tehnicianul de 53 de ani, doar că Stan nu a avut de gând să-și dea demisia, informează oameni din club pentru GSP.ro. Un motiv a fost și este, susțin cei apropiați clubului, salariul de 5.000 de euro pe lună, plus faptul că antrenorul mai are contract până în vara 2022 și nu are de gând să renunțe la o remunerație foarte bună pentru nivelul ligii secunde.

Tocmai de aceea azi s-a prezentat la antrenament, dar nu a fost lăsat să pătrundă în bază de bodyguarzi! A fost iureș, după cum se poate vedea și din video, mai ales că Ilie Stan nu a venit singur la ședința de pregătire, dorind să arate că nu i se permite să se alăture formației.

Citește și alte știri despre fotbalul din Liga 2: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.