Vârful lui CSU Craiova, Mihai Roman II, e în sfârșit OK cu inima. A fost la control, la Viena, iar medicii l-au asigurat că-și poate relua pregătirile. El își anunțase și-n vară revenirea, dar atunci s-a grăbit.
Fără meciuri în picioare din decembrie 2019, din cauza unor probleme cardiace (extrasistole), Mihai Roman II a demarat în sfârșit pregătirile pentru revenirea pe gazon. Vârful de la CS Universitatea Craiova, 29 de ani, a mai avut o tentativă, în vară, la puțin timp după ce fusese supus unei ablații la Viena.
Mihai Roman II, gata să joace din nou la CSU Craiova
Pe 30 iunie, într-un interviu acordat postului „Oltenia TV”, Roman povestea cum a decurs operația. „Mi-au făcut o ablație, e minim invazivă. Două catetere care pleacă pe vasele de sânge până la inimă și rezolvă acolo extrasistolele care apar. Voi putea să practic din nou fotbalul de performanță”.
Și susținea nici mai mult, nici mai puțin că „în trei, patru săptămâni aș putea juca. Va fi special fiecare minut petrecut pe teren. Am suferit pentru că fotbalul este pasiunea mea. Am trecut cu bine, nu am căzut psihic, nu m-a doborât”.
Însă medicii l-au tras de mânecă.
Mihai Roman II, gata să joace din nou la CSU Craiova„S-a grăbit. Își dorea foarte tare să joace din nou. Abia acum e totul OK. A fost la control, la Viena, după două luni și jumătate de la intervenția chirurgicală. Medicii de acolo i-au dat OK-ul să-și reia antrenamentele săptămâna asta”, a dezvăluit acum , pentru GSP.RO, o sursă din anturajul oltenilor.
30 iunie 2022e data la care-i expiră contractul lui Mihai Roman II cu CS Universitatea Craiova
8 decembrie 2019e data ultimei apariții a lui Roman II la Craiova. A jucat 90 de minute în meciul cu Astra, 0-1, în Liga 1
George Țucudean (ex-CFR Cluj) a avut o problemă asemănătoare, s-a operat, însă ulterior a preferat să se retragă din activitate, la începutul sezonului 2019 - 2020.
Îi sunt foarte recunoscător pentru tot domnului Rotaru, un om de nota 2.000, care m-a susținut în toată această perioadă de pauză și mers la doctori. M-a plătit normal, m-a ajutat cu tot ce s-a putut și îi mulțumesc din suflet. Oricum eu nu am stat, am făcut mișcare și am fost chiar vicecampion național la padbol, fotbal-tenis.
- Mihai Roman II, la Oltenia TV, pe 30 iunie
{{text}}