Leon Rotman, cel mai vârstnic campion olimpic al României, dublu laureat la Jocurile Olimpice de la Melbourne, a povestit episoade inedite din cariera sa de canotor, la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”
- Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” este difuzată în fiecare miercuri, de la ora 20:00. Poate fi urmărită pe pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de Facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de YouTube al Gazetei (abonează-te aici), în format podcast pe principalele platforme de distribuție a podcasturilor: Apple Podcast și Spotify.
- Domnule Rotman, ați venit la emisiune cu cele două medalii de aur olimpice.
- Au umblat din mână în mână și acum sunt cam ciuntite. Nu mai sunt ele aur, aur, dar sunt simbolul performanțelor mele. Sunt 65 de ani de când le-am câștigat. Pe 31 noiembrie am luat prima medalie de aur la 10.000 de metri, la canoe simplu. Cea de-a doua am luat-o pe 1 decembrie, tot în 1956.
- Țin minte că ați avut un accident înainte de concurs.
- Jucasem un fotbal înainte și am avut o entorsă la piciorul de sprijin. Cu două săptămâni înainte de concurs am pățit-o, chiar la Melbourne. Am avut o după-amiază liberă. Ne-am pus să jucăm fotbal și am alunecat pe o bucată de pământ umed. Până am ajuns la tribună, unde erau colegii mei, nici nu mai puteam să merg. M-au dus pe brațe băieții la baza olimpică. Am făcut antrenamente în toată perioada asta, cu piciorul fracturat.
"Eram sabotat pentru că eram evreu"
- În palmares mai aveți un bronz, la Roma, în 1960.
- Și atunci tot accidentat eram. Acolo aveam infecție mare la mână, de la pagaie. Aveam pielea jupuită după concurs.
- Ați avut numai probleme, văd.
- Am făcut și o hepatită mecanică, datorată unui cantonament la Moscova. Ne-au cazat într-un hotel unde mâncam cu porția. Apoi, la Tokyo, în 1964, n-am ajuns tot din cauza unei accidentări la umăr. Ca să nu mai zic că după un meci de baschet la Snagov mi-am fracturat și două falange la mâna stângă. Chiar și așa mi-am făcut antrenamentele și mergeam cu barca. Am mai pierdut competiții din cauza accidentărilor, chiar dacă medicul îmi dăduse voie să particip.
- După medaliile olimpice ce cadouri ați primit?
- N-am primit cadouri. Doar bani, cei 6.000 de lei de titlu, deci 12.000 toți banii. Și am mai primit acolo 150 de mărci.
- Atunci erați angajatul lui Dinamo?
- Nu, nu. Nici armata nu o făcusem. M-au angajat imediat după și mi-au dat și grad, locotenent major cu cea mai mică soldă. Am lucrat în Miliție și mi-am făcut datoria, dar am fost sabotat. Nu vreau să interpretez, dar eram sabotat pentru că eram evreu. La pensie am ieșit cu gradul de maior. Alții au ieșit generali...
- Sunteți evreu și n-ați ascuns niciodată asta!
- Niciodată. Sunt evreu, dar am fost născut și crescut în București. Ai mei aveau trei fete și tata a avut ambiția să aibă și un băiat, iar mama i-a făcut pe plac. Tata a fost tâmplar de mobilă fină, muncitor. Venise din provincie pentru că mai avea doi frați aici, la București, dar ei au plecat din țară și li s-a pierdut urma.
"Am plâns pentru prima dată când mi-au fost furate trei meciuri"
- Școala nu v-a plăcut?
- Am făcut doar două clase de liceu și am intrat strungar la Uzinele Timpuri Noi. Acolo am început să fac cros pentru că ne-a băgat în diverse activități. Am participat și la două crosuri populare, dar eram atât de bun că veneam printre ultimii.
- Apoi ați ajuns să faceți lupte.
- Am avut un coleg, tot evreu, care în timpul mesei de prânz mi-a făcut niște figuri de lupte. Atunci am ajuns la lupte greco-romane. În tot timpul ăsta lucram în fabrică, la strung. Făceam piese fine, dar strungul era vechi și mic. Aveam mereu probleme. Cerusem să fiu schimbat la altă mașină, dar până la urmă am găsit un alt loc la o cooperativă și am plecat. Îmi promiseseră strung, dar cum nu l-am primit, am plecat și de acolo.
Am făcut lupte doi ani și jumătate, dar mereu voiam să fac mai mult decât alții. Am fost apreciat și am participat la mai multe concursuri. În timpul unui concurs ca luptător, în care am plâns pentru prima dată, mi-au fost furate trei meciuri. Atunci i-am zis antrenorului cele întâmplate, m-a jignit și am decis să plec la canoe. Așa am renunțat la lupte! Am plecat pe apă. Pe-o parte mă urcam, pe-o parte cădeam
Leon Rotman
- Cei din familia dumneavoastră au plecat toți în Israel?
- Da. Dar eu n-am vrut. Am zis să plec ultimul, dar până la urmă n-am mai plecat deloc. Divorțasem, găsisem o altă femeie, care era contabilă. Ne-am întâlnit la o ocazie, când i-am dat benzină împrumut pentru ginerele ei de la Brașov. În 1990 ne-am căsătorit, dar a murit acum 4 ani, după 12 ani de cancer... Eu m-am simțit bine în România. Toate rudele mamei mele au murit la Auschwitz. Bunica pe mine m-a crescut cu lingurița. Am fost ambițios și n-am vrut să primesc piept.
- Erați o familie religioasă?
- Nu, mergeam la sinagogă doar de sărbători. Țineam posturi, dar în perioada aia țineam unele sărbători. Acum sunt cam ateu, mă duc doar la Anul Nou și la Yom Kippur.
"Să ajungă mari puțini reușesc"
- Domnule Rotman, aveți 87 de ani. Vreau să vă întreb sincer. Vă e frică de moarte?
- Nu mi-e frică de moarte! Am 87 de ani și nu mi-e frică de moarte! Seara mă culc treaz și aștept să mă trezesc mort. Ha, ha, ha! Nu mi-e frică de moarte. Am rămas singurul ...
- Rude nu mai aveți?
- Toți morți, aici sau în Israel. Am trei nepoți din partea fiului meu. Am fost acum un an de zile să-mi văd nepoții, că poate mă duc și eu...
- Ce îi sfătuiți pe cei tineri?
- Să ajungă mari puțini reușesc. E greu, e muncă grea, foarte grea, dar eu am avut ambiție și am vrut să fiu mai bun ca altul. Am muncit din greu și le doresc tuturor să facă sport, să-și dea interesul așa cum mi-am dat eu. Eu n-am vrut să mă las mai jos ca alții. Am vrut mereu să fiu mai bun și-am reușit. Eu la Melbourne, cu un picior cu defect, am reușit!
URMĂREȘTE AICI TOATĂ EMISIUNEA CU LEON ROTMAN
Cine este Leon Rotman
- data naşterii: 22 iulie 1934
- dublu medaliat cu aur la canoe, JO Melbourne '56: cursele de 1.000m şi 10.000m
- medalia de bronz la canoe, JO Roma '60: cursa de 1.000m
- a câştigat de 7 ori "Regata Snagov" şi alte 6 competiţii similare peste hotare
- are la activ 14 titluri naţionale
- s-a retras din activitate în 1963, la 29 de ani
{{text}}