Dinamo îl va testa în zilele următoare pe Salif Cisse (29 de ani), un atacant care a ajuns deja la București. Vârful francez a mai fost în probe la o echipă din România, însă experiența a fost un advărat fiasco.
În toamna lui 2020, Salif Cisse, alături de Richard-Quentin Samnick și Steve Beleck, au fost testați de Viorel Moldovan la Petrolul Ploiești. Doar ultimul a fost păstrat în lotul „lupilor galbeni”. Contactat de GSP.ro, antrenorul „găzarilor” de la acea vreme a explicat cum a decurs scurta perioadă petrecută de Salif Cisse la Ploiești.
Viorel Moldovan: „Salif Cisse a fost în probe o săptămână, apoi a dispărut!”
„Da, l-am avut o săptămână în probe la Petrolul, dar după aceea a plecat, a dispărut! Nu știu unde a plecat, dar nu a mai venit la antrenamente. M-a căutat apoi impresarul lui, mi-a spus că îi pare rău. Nu știu ce s-a întâmplat. El avea ceva calități, dar e greu să-ți faci o impresie după doar o săptămână”, a declarat Viorel Moldovan astăzi, în exclusivitate pentru GSP.ro.
Salif Cisse, în probe la Dinamo
Salif Cisse, un atacant francez în vârstă de 29 de ani, urmează să fie testat de Mircea Rednic în amicalul de sâmbătă cu Petrolul.
Mircea Rednic se ține de cuvânt. Imediat după ce a semnat cu roș-albii, „Puriul” a promis că la Dinamo va ajunge un „nou Bizon”, un atacant de profilul lui Harlem Gnohere.
Salif Cisse și-a făcut junioratul în Franța, la formația le Mans. A evoluat de-a lungul carierei pentru ASM Belfort, Athletico Marseille, Lucon Footbal Club, Tsarsko Selo Sofia și Botev Plovdiv. Fotbalistul e liber de contract din vară, când s-a despărit de Botev Plovdiv, pentru care a înscris 4 goluri în 20 de partide.
Oficialii lui Dinamo au confirmat pentru GSP că Salif Cisse se află în probe în Ștefan cel Mare, acolo unde astăzi ar mai putea ajunge și un mijlocaș central.
1.87 m.măsoară Salif Cisse
{{text}}