Tenis

Simona Halep joacă și în proba de dublu de la Indian Wells » Cu cine face pereche

Simona Halep / foto: Guliver/Getty Images

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Wednesday, 06 October 2021

Simona Halep (30 de ani, 17 WTA) va participa și în proba de dublu de la Indian Wells. Fostul lider mondial va face pereche cu Gabriela Ruse (23 de ani, 92 WTA), jucătoare proaspăt intrată în prima sută mondială.

Simona Halep și Gabriela Ruse au primit un wild-card pentru competița de dublu din California și și-au aflat deja adversarele din primul tur. Cele două vor juca împotriva perechii formate din Darija Jurak și Andreja Klepac (Croația / Slovenia), favoritele 7 de la Indian Wells.

Posibil duel rapid între Simona Halep și Emma Răducanu

Marți dimineață a avut loc tragerea la sorți a tabloului de la Indian Wells, competiție la care participă nume importante, printre care și Simona Halep (30 ani, 15 WTA) sau Emma Răducanu (18 ani, 23 WTA).

Simona Halep, Sorana Cîrstea și Irina Begu sunt reprezentatele României pe tabloul principal, unde se mai află și Emma Răducanu și Bianca Andreescu, jucătoare cu origini românești. 

Simona Halep și Emma Răducanu sunt pe aceeași parte de tablou și s-ar putea întâlni în turul III al competiției. Ar fi primul meci între Simona și campioana de la US Open, cea care a recunoscut că Halep este una dintre jucătoarele sale preferate.

Cu cine joacă româncele la Indian Wells 2021

Halep, Cîrstea, Răducanu și Andreescu au liber în turul I, în timp ce Irina Begu (31 de ani, 61 WTA) o va întâlni pe Fiona Ferro (24 de ani, 84 WTA).

În turul 2, Simona Halep va juca împotriva învingătoarei meciului Marta Kostyuk – Shuai Zhang, iar Sorana Cîrstea va avea un duel cu Ann Li sau Misaki Doi. Emma Răducanu, aflată la primele meciuri după US Open, o va întâlni în turul II pe Maria Camila Osorio Serrano sau pe Aliaksandra Sasnovich.

Gabi Ruse a trecut de calificări și poate da peste finalista US Open

România va mai avea o reprezentată pe tabloul principal de la Indian Wells: Gabriela Ruse (92 WTA, 23 de ani).

Pe lângă Simona Halep, Sorana Cîrstea și Irina Begu, România va fi reprezentată la turneul american și de Gabi Ruse, care a ajuns pe tabloul principal după ce a trecut de calificări.

Ruse va juca în turul I al turneului de la Indian Wells cu franțuzoaica Alize Cornet (31 de ani, 64 WTA). Dacă va trece de Cornet, va da peste Leylah Fernandez (19 ani, 28 WTA), finalista de la US Open.

VIDEO Mesajul în limba română al Emmei Răducanu pentru fani » Și-a anunțat prezența la Transylvania Open

>

Citește și alte știri din tenis: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.