Flavius Stoican (44 de ani) este noul antrenor al celor de la FCU Craiova. Adrian Mititelu Jr., patronul oltenilor în absența tatălui său, aflat în spatele gratiilor, are mare încredere în noul tehnician al oltenilor.
„A fost prima opțiune pentru mine încă din iarna anului trecut, dar nu ne-am înțeles atunci. Eu zic că e pe stilul Craiovei. Probabil în iarnă vor mai veni jucători. Cred că vom fi mai puternici după ce vor reveni și accidentații și odată cu acest impact al noului antrenor.
Nu vreau să fac o comparație între antrenori. Eram pe locul 14 după 11 etape, Adi a avut un timp rezonabil. Acum, am mare încredere în Flavius. Nu este la început. A performat la Dinamo, la Poli Iași. Unde a fost a arătat că e capabil. E un fost fundaș al naționalei, a crescut la echipa noastră, în acest oraș, are experiență. Obiectivul rămâne clasarea cât mai sus în clasament.
Mai rău decât suntem acum în clasament nu vreau să-mi imaginez că vom putea fi! Nu vreau să vorbesc despre contracte, e confidențial. Flavius crede în echipa noastră, în lot, iar financiar ne-am înțeles de la început”, a declarat Mititelu Jr. în emisiunea „Fotbal Club” de la Digi Sport 1.
FCU Craiova are antrenor! Flavius Stoican a fost prezentat oficial
Au dispărut dubiile! Flavius Stoican este noul antrenor al lui FCU Craiova. Dimineață, cele două părți au pus la punct detaliile contractului prin intermediul avocaților. În această după-amiază, antrenorul a ajuns în Bănie, unde și-a pus semnătura pe contract.
După ce a fost refuzat, pe rând, de Marius Șumudică și Eugen Neagoe, Adrian Mititelu a apelat la o variantă-surpriză. Oltenii l-au contactat pe Flavius Stoican, fostul căpitan al Științei, care a acceptat imediat propunerea făcută de FCU.
Flavius Stoican, prezentat oficial la FCU Craiova
„Stoicanetti” vine în Bănie alături de bunul prieten Bobi Verdeș, cel care va ocupa funcția de „secund”. Fostul atacant e un fan declarat al lui FCU Craiova.
Flavius Stoican este noul antrenor al Științei! Fostul fundaș dreapta al naționalei Romaniei și jucător al Universității Craiova, în perioada 1995-2002, a semnat un contract valabil pentru acest sezon
- Comunicat FCU Craiova
După un start bun de sezon, FCU Craiova a ajuns la 7 partide fără victorie (3 remize și 4 eșecuri). Nou-promovata este pe locul 13 în Liga 1, cu 9 puncte.
Flavius Stoican încearcă să-și relanseze cariera la FCU Craiova
Flavius Stoican e liber de contract după ce s-a despărțit de Viitorul Târgu Jiu, iar o mutare în Bănie i-ar relansa complet cariera. În ultimii ani, olteanul a pregătit echipe din liga secundă, după ce în trecut a avut două aventuri la Dinamo și una la Poli Iași, ambele pe prima scenă.
Ultima experiență a lui Stoican a fost una pozitivă, la Viitorul Târgu Jiu. Tehnicianul a revitalizat echipa și a dus-o până în semifinalele Cupei României. Pe banca lui Poli Iași - ultima echipă din Liga 1 antrenată - Stoican a izbutit să-i ducă pe moldoveni în play-off.
{{text}}