Marius Șumudică (50 de ani) a oferit prima reacție după ce presa din Turcia a scris că românul ar fi în cărți pentru preluarea lui Malatyaspor, locul 17 din prima ligă turcă.
După demiterea de la CFR Cluj, pe 28 august, numele lui Marius Șumudică a fost vehiculat la multe echipe, mai ales în Liga 1 (FCU Craiova) , dar și în Turcia și în zona Golfului Persic.
UPDATE 23:59 Marius Șumudică ar fi plecat în Turcia să semneze contractul
Marius Șumudică va semna aproape sigur cu Yeni Malatyaspor. Conform digisport.ro, tehnicianul a părăsit joi România și a ajuns deja în Turcia, unde urmează să semneze contractul cu turcii. „Marius Șumudică va semna mâine (vineri) un contract cu Yeni Malatyaspor”, a scris pe Twitter jurnalistul Salim Manav.
Știrea inițială:
Tehnicianul recunoaște că se află pe lista unei echipe din Turcia, fără a-i divulga numele.
„Altă ofertă din România nu am mai primit. Nu mai vreau să dezvolt subiectul FCSB, echipa respectivă are antrenor. În momentul de față mai am discuții, sunt pe lista scurtă a unei echipe din Turcia, din prima ligă. Nu e Galatasaray.
Rapid are rezultate peste așteptări în momentul de față. Încep meciurile grele, dar Daniel Niculae și Mihai Iosif au făcut o treabă foarte bună până acum. I-am promis lui Miță Iosif că nu voi merge la niciun meci al Rapidului, pentru a nu da curs unor discuții”, a declarat Marius Șumudică în această după-amiază, la emisiunea „Liga Digi Sport”.
Răsturnare de situație în cazul lui Marius Șumudică?
Tehnicianul Marius Șumudică, în vârstă de 50 de ani, care s-a despărțit de CFR după numai trei luni, s-ar întoarce în liga turcă, și nu în Arabia!
Acum, Ajansspor îl prezintă la Malatyaspor, din prima ligă turcă. Agenția turcă, preluată și de cotidianul local Fanatik, susține că antrenorul în vârstă de 50 de ani ar fi ajuns la un acord cu clubul din estul Anatoliei. Care l-a concediat pe Irfan Buz, numit pe banca galben-negrilor tot în acest an.
3 echipea antrenat până acum Marius Șumudică în Turcia: Kayserispor, Gaziantep și Rizespor
Marius Șumudică ar urma să o preia pe Malatyaspor, echipă cu 5 înfrângeri la rând
Malatya e într-o situație extrem de dificilă. După primele opt etape, este pe locul 17, primul retrogradabil, având numai șase puncte. Are două victorii și șase înfrângeri, cinci eșecuri la rând. Nu a mai învins pe nimeni din etapa a treia. De pe 28 august, data demiterii oficiale a lui Șumudică de la CFR.
Șumudică era aproape de Al Ahli Jeddah
În finalul lunii trecute, Șumudică era la un pas să revină în zona Golfului și s-o preia pe Al Ahli Jeddah. Conducerea clubului și Șumudică au negociat deja un posibil contract, după cum a anunțat Gazeta Sporturilor, dar se pare că nu au ajuns la un acord.
{{text}}