International   •   Campionate   •   TURCIA

Marius Șumudică, atacat de un fost colaborator din Turcia: „Ne insultă țara pe la spate”

Marius Șumudică

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 11 octombrie 2021

Marius Șumudică (50 de ani), noul antrenor la formația de primă ligă din Turcia, Malatyaspor, a fost atacat de un fost translator al său dintr-un mandat precedent. 

Oguzhan Erdogmuș, fostul translator al lui Șumudică, l-a acuzat pe acesta în presa locală că, deși antrenorul român consideră Turcia ca a doua sa țară, acesta nu se ferește să o jignească. 

De asemenea, translatorul a vorbit și despre alegerea lui Șumi de a părăsi Turcia, odată cu începerea pandemiei de Covid -19.

„El spune constant în faţa presei «Turcia e a doua mea ţară», dar ne insultă ţara pe la spate. Înaintea unei conferințe de presă, un colaborator mi-a spus «Ai grijă, fiule. El plânge, dar e un plans fals, minte» . 


Când a spus asta, am râs. Puteţi să vedeţi şi în imagini. Ai fugit din ţara noastră când pandemia de Covid-19 a început, apoi ai revenit doar pentru că nu ai găsit un loc de muncă în altă parte. Totul ţi-a fost adus în cameră, de la covoare, draperii, TV, la cuptor cu microunde. Masa ta era pregătită la club. Ai făcut scandal din nimic”, a spus Erdogmuș potrivit celor de la Yenisafak.

Oguzhan Erdogmuș (stânga), alături de Marius Șumudică

Marius Șumudică, eșec la debutul pentru Malatyaspor

Marius Șumudică a început o nouă aventură în Turcia. La 24 de ore de la primul contact cu lotul, antrenorul român a avut parte și de primul meci.


Testul a fost chiar împotriva fostei echipei, Gaziantep. Yeni Malatyaspor a fost învinsă, scor 0-1, prin golul marcat de Muhammed Demir, în minutul 78. Șumudică a folosit în prima repriză un sistem 5-3-2 în meciul jucat „acasă”, pe arena din Malatya.

Marius Șumudică, primele impresii după contactul cu Yeni Malatyaspor

„Sâmbătă am condus primul antrenament. Îi cunosc pe mulți dintre jucători, am jucat contra lor. Au avut niște probleme, au fost câțiva jucători accidentați, de aceea a fost și seria de insuccese. Nu am un lot care să se bată la retrogradare. Bașkanul m-a așteptat până la patru dimineața. Mi s-a părut un om ok, care își dorește să lucreze cu mine.

E incomparabil contractul cu ce a fost la CFR. Obiectivul este să scăpăm de retrogradare, dar eu vreau să urcăm cât mai sus. Ei își doresc să jucăm un fotbal bun și să n-avem emoții cu retrogradarea, ceea ce eu cred că se poate realiza”, a povestit Șumudică, la „Digi Sport Special”.

VIDEO Marius Șumudică a aruncat cu banii! Care a fost cea mai cerută dedicație: "Șumi-gol, Șumi-gol, Șumi-gol!"

Citește alte știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.