Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA - ARMENIA

Mesaj amenințător al jucătorilor armeni înaintea meciului cu România: „Nu intrăm pe teren pentru a juca la remiză”

Taron Voskanyan (nr. 4) în meciul dintre Germania și Armenia Foto: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 11 octombrie 2021

Deși pornesc cu șansa a doua în meciul de luni seară, contra României, fotbaliștii armeni sunt gata să producă surpriza și să învingă „naționala” lui Mirel Rădoi în partida de pe Ghencea.

  • România - Armenia, din grupa J a preliminariilor Campionatului Mondial, se joacă luni, de la ora 21:45, liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe Pro TV. 

Taron Voskanyan (28 de ani), fundaș central în echipa antrenată de Joaquin Caparros, îi avertizează pe „tricolori” că nu vor avea un meci facil împotriva Armeniei, care vine la București pentru a lua cele 3 puncte.

„Pot spune că adversarul nostru este o echipă foarte puternică. Ne-am dat seama de forța lor de la primul meci. Vom încerca să ne concentrăm pe cât de mult posibil pentru a obține o victorie și mâine. 


Nu intrăm pe teren pentru a juca la remiză. Vom încerca să dăm totul, pentru că acest meci este foarte important pentru noi. Dacă nu mă înșel, am jucat de două ori (n.r. - contra cluburilor românești). Pot spune că au fost echipe foarte bune”, a spus acesta la conferința de presă premergătoare partidei.

Voskanyan a mai jucat împotriva formațiilor românești cu echipa de club, Alaskert, în preliminariile cupelor europene. Acesta a înfruntat FCSB și CFR Cluj, fiind eliminat în ambele rânduri.

Interes major pentru România - Armenia

România păstrează încă șanse de calificare la barajul pentru Campionatul Mondial din 2022, iar prestația elevilor lui Mirel Rădoi din meciul contra Germaniei le dă speranțe fanilor.


Pentru acest, FRF a pus în vânzarea aproximativ 15.000 de bilete, reprezentând 50% din capacitatea stadionului Steaua, iar aproape toate s-au vândut. Naționala României revine în Ghencea după 12 ani (ultima partidă: România – Austria 1-1, 9 septembrie 2009, preliminarii CM 2010), iar fanii s-au grăbit să cumpere bilete online.

Deși sâmbătă, pe site-ul bilete.frf.ro mai erau doar 614 bilete, Federația a anunțat duminică că pentru meciul de luni mai sunt disponibile 5.000 de tichete disponibile, acestea putând fi achiziționate și de la casele de bilete ale stadionului Ghencea.

Video. Vezi cum au pregătiti armenii meciul contra României

Citește alte știri despre echipa națională:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.