Georginio Wijnaldum (30 de ani) admite că nu se află într-un moment foarte bun la echipa de club, PSG, care l-a adus în vară după 5 ani petrecuți la Liverpool.
Wijnaldum a adunat doar 502 minute în acest început de sezon la PSG. În Ligue 1 a fost integralist doar de două ori în nouă etape, în alte 3 meciuri a fost schimbat pe parcurs, iar în două partide a prins doar câteva minute pe teren, fiind introdus în joc pe final. El mai are 57 de minute adunate în Liga Campionilor și 19 în Supercupa Franței. Puține, admite Wijnaldum, care a declarat că nu e „pe deplin fericit” la PSG.
Georginio Wijnaldum admite: „Nu sunt pe deplin fericit la PSG, este o situație dificilă”
„Să fiu sincer, nu pot spune că sunt pe deplin fericit la PSG pentru că lucrurile nu stau așa cum mi-am dorit. Uneori, când nu joci, e îngrijorător, dar ăsta este fotbalul, trebuie să învăț să mă descurc. Sunt un luptător. Trebuie să rămân pozitiv și să muncesc din greu să schimb lucrurile”, a declarat mijlocașul central, potrivit NOS.
Fotbalistul mai spune că nu a discutat cu antrenorul Mauricio Pochettino despre situația sa: „În ultimii ani am jucat mult, am fost mereu în formă și m-am descurcat bine. Ce mi se întâmplă acum e diferit, va dura ceva până mă voi obișnui. Eram nerăbdător să fac acest pas, iar acum se întâmplă asta. Este dificil. Totuși, este doar începutul sezonului, se pot întâmpla multe”.
Fotbalistul cotat la 30 de milioane de euro a avut opțiunea de a rămâne la Liverpool, echipă la care era căpitan în absența lui Jordan Henderson, dar a ales să meargă în Franța. În cei 5 ani de la Liverpool a adunat 237 de meciuri, 22 de goluri și 16 pase decisive.
Wijnaldum va reveni în acțiune în această seară, la meciul dintre Țările de Jos și Gibraltar din grupa G a preliminariilor Cupei Mondiale. La precedentul meci al „Portocalei mecanice”, 1-0 cu Letonia, a fost suspendat.
{{text}}