Joaquin Caparros (65 de ani), selecționerul Armeniei, a comentat eșecul cu România, scor 0-1. Spaniolul rămâne încrezător în șansele echipei sale de a prinde locul 2 în grupa J.
Fără victorie în preliminarii de 5 meciuri și învinsă de România în Ghencea, șansele Armeniei la locul 2 în grupa J s-au diminuat serios. Chiar și așa, selecționerul Joaquin Caparros rămâne încrezător. La conferința de presă ce a urmat meciului cu România, el a cerut răbdare și a apreciat că cele 3 echipe care luptă la locul 2, România, Armenia și Macedonia de Nord, sunt egale valoric.
Joaquin Caparros, selecționer Armenia, după eșecul cu România: „Ar fi fost corect să egalăm”
„Nu am jucat bine în prima parte. Schimbările pe care le-am făcut au avut scopul de a schimba cursul jocului. Nu am putut avea mingea în prima repriză, a fost o problemă. Nu am jucat bine, iar adversarii au înscris din acel corner. Trebuie să muncim pentru a evita să încasăm astfel de goluri pe viitor.
Am fi putut egala în partea a doua, iar dacă asta s-ar fi întâmplat, cred că ar fi fost corect. Jucătorii trebuie felicitați pentru eforturile făcute în repriza a doua. Sunt mulțumit de jocul lui Mkhitaryan, precum și de comportamentul său pe teren. A depus un efort mare.
Situația noastră a devenit complicată, dar vom continua să luptăm atât timp cât avem șansa matematică de a trece de grupă. Echipele naționale ale Armeniei, României și Macedoniei de Nord sunt egale. Norocul sportiv a fost cu noi în Armenia, dar astăzi nu a existat. Detaliile mici contează mult pentru victorii. Trebuie să avem răbdare până la final, lupta va continua până atunci”, a spus antrenorul spaniol, potrivit Arm Sport.
{{text}}