Mihai Stoichiță (67 de ani), directorul tehnic al FRF, a oferit primele reacții după victoria României cu Armenia, scor 1-0, la GSP Live.
Oficialul Federației Române de Fotbal descrie rezultatul drept unul „liniștitor”. Stoichiță admite că România a avut o repriză secundă complicată, în fața unei echipe „care nu e slabă”, și a salutat publicul din Ghencea, la revenirea naționalei pe Stadionul Steaua.
Mihai Stoichiță, după România - Armenia: „Ăsta e fotbalul, uneori mai suferi”
„Am câștigat, este liniștitor. Trebuie să ne gândim deja la ce va fi în noiembrie, să sperăm la baraj. Trebuie câștigate meciurile cu Islanda și Liechtenstein. Cu Armenia nu am câștigat ușor, pentru că a doua repriză a fost mai complicată, dar ăsta e fotbalul, uneori mai suferi. Bine că am suferit cu folos.
Poate jucătorii au fost emoționați, tensionați. Am avut acțiuni, șanse de a da gol. Ceilalți nu mai aveau ce pierde, au băgat numai jucători de atac. Era normal să înceapă un fel de fotbal fără prea multe logici, dar bine că am avut o apărare și un portar care merită toate laudele, iar la mijloc și în față jucători care s-au sacrificat.
Au jucat inteligent la sfârșit, au ținut mingea, au încercat să o blocheze în jumătatea lor. A fost un meci în care spectacolul nu știu dacă-și avea rostul. Armenia nu e echipă slabă. În a doua repriză și-au arătat valențele ofensive. Sunt jucători cu disponibilitate tehnică, vitalitate, viteză și ambiție.
De acum încolo punem temelia unor noi victorii și bucurii aici. Asta sper să fie Ghencea de acum încolo. E un stadion potrivit pentru fotbal, iar lumea este bună cunoscătoare. În seara asta, publicul ăsta a fost extraordinar, o atmosferă extraordinară, chiar dacă nu a fost stadionul plin”, a spus Mihai Stoichiță, la GSP Live.
{{text}}