România a învins Armenia, scor 1-0, și este la mâna ei în cursa spre barajul Campionatului Mondial din 2022, din Qatar. Presa armeană a comentat meciul de luni seară, fiind dezamăgiți de rezultatul echipei lor.
Armenii au remarcat și ei problemele mari din apărarea echipei lui Caparros în prima repriză, când România a fost net superioară, dar laudă prestația naționalei lor în repriza secundă, când fotbaliștii armeni au avut câteva situații bune de a egala.
„În prima repriză românii au avut un avantaj evident, despre care vorbesc și statisticile. România a transformat avantajul în gol în minutul 26, când Mitriță a înscris după o lovitură de colț.
În a doua repriză, elevii lui Joaquin Caparros au luat inițiativa, dar căpitanul Henrikh Mkhitaryan a avut câteva ocazii bune, dar nu a găsit golul. În cele din urmă, cursul meciului nu a putut fi rupt, echipa armeană a pierdut la limită”, au scris cei de la armenpress.am.
„Echipa Armeniei a pierdut la limită în fața echipei României, la București, după un gol cu capul marcat după un corner de Alexandru Mitriță. La pauză, Caparros a făcut trei schimbări și jocul naționalei s-a îmbunătățit vizibil.
Henrikh Mkhitaryan a ratat două ocazii mari de a restabili egalitatea și în final Armenia nu a putut evita înfrângerea ajungând pe locul 4, în timp ce românii au urcat pe 2”, au notat și cei de la armsport.
Selecționerul Joaquin Caparros rămâne încrezător: Noi, România și Macedonia de Nord suntem egali valoric. Ar fi fost corect să egalăm”
După această partidă, Armenia rămâne în continuare fără victorie în preliminarii de 5 meciuri iar șansele de a termina pe locul 2 sunt minime.
Chiar și așa, selecționerul Joaquin Caparros rămâne încrezător. La conferința de presă ce a urmat meciului cu România, el a cerut răbdare și a apreciat că cele 3 echipe care luptă la locul 2, România, Armenia și Macedonia de Nord, sunt egale valoric.
Foto. Cele mai tari poze de la România - Armenia
„Nu am jucat bine în prima parte. Schimbările pe care le-am făcut au avut scopul de a schimba cursul jocului. Nu am putut avea mingea în prima repriză, a fost o problemă. Nu am jucat bine, iar adversarii au înscris din acel corner. Trebuie să muncim pentru a evita să încasăm astfel de goluri pe viitor.
Am fi putut egala în partea a doua, iar dacă asta s-ar fi întâmplat, cred că ar fi fost corect. Jucătorii trebuie felicitați pentru eforturile făcute în repriza a doua. Sunt mulțumit de jocul lui Mkhitaryan, precum și de comportamentul său pe teren. A depus un efort mare.
Situația noastră a devenit complicată, dar vom continua să luptăm atât timp cât avem șansa matematică de a trece de grupă. Echipele naționale ale Armeniei, României și Macedoniei de Nord sunt egale.
Norocul sportiv a fost cu noi în Armenia, dar astăzi nu a existat. Detaliile mici contează mult pentru victorii. Trebuie să avem răbdare până la final, lupta va continua până atunci”, a declarat Joaquin Caparros.
{{text}}