Fotbal   •   Nationala   •   MACEDONIA DE NORD - GERMANIA 0-4

Nemții nu-și fac probleme: „România și Macedonia nu reprezintă un reper”

Nemții sunt realiști: „România și Macedonia nu reprezintă un reper”

Articol de Aurelian Botezatu   —  marţi, 12 octombrie 2021

Germanii sunt primii calificați la Mondiale, vor din nou trofee, „dar mai avem multe de pus la punct. Niciuna dintre adversarele din grupă nu e între primele 40 în ierarhia FIFA”.

Germania și România și-au făcut bine reciproc luni seară. Grație acelui 4-0 de la Skopje și a victoriei noastre în fața Armeniei, ei s-au calificat deja la CM 2022. „Tricolorii”, la rându-le, sunt cu un pas mai aproape de barajul care ne-ar oferi o ultimă șansă de a ajunge și noi în Qatar. 

În afara calificării, Hansi Flick a sărbătorit și egalarea unui record deținut până acum de predecesorul Joachim Low: 5 victorii consecutive la debutul pe banca Germaniei. Golaverajul său: 18-1! 

Goretzka: „Să nu uităm că am avut viață grea cu România și chiar și cu Macedonia”


Unii dintre jucători au vorbit luni seară, euforici, despre titlul mondial, „ăsta trebuie să fie de acum targetul nostru”, însă alții, Goretzka, de pildă, i-au tras de mânecă. „Să nu uităm că am avut viață grea cu România și chiar și cu Macedonia de Nord, în ciuda acestui 4-0. Mai avem multe de pus la punct”, a recunoscut mijlocașul lui Bayern, susținut în afirmația sa și de presă. 

„România și Macedonia nu reprezintă un reper”

Prestigiosul Kicker sportmagazin a pus punctul pe „i”: „România și Macedonia nu reprezintă un reper. Nu uitați că niciuna dintre echipele întâlnite în această grupă J nu se regăsește între primele 40 în clasamentul FIFA!”.

VIDEO Mirel Rădoi, anunț-șoc: „Naționala României să își caute antrenor!”


Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.