Liga 1

În sfârșit! :) » Dan Petrescu nu mai are motiv să se plângă la CFR Cluj: „Acum sunt fericit!” + Ce transfer mai pregătește

Dan Petrescu, 53 de ani, antrenorul lui CFR Cluj, are în sfârșit tot lotul la dispoziție.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 14 octombrie 2021

Dacă în trecut a invocat mai mereu piedici și probleme, Dan Petrescu, 53 de ani, antrenorul lui CFR Cluj, are în sfârșit motive de bucurie deplină, înaintea duelului cu Rapid, programat duminică, de la ora 20:30.

Cel mai important lucru este că nu avem niciun accidentat și eu sunt foarte fericit! Trebuie să aleg acum… o să am probleme să aleg. Până acum altele erau problemele. Jucătorii erau accidentați. Mi se pare că sunt mult mai bine fizic toți. Acum trebuie să aleg eu cel mai bun 11 și să începem să câștigăm”, a declarat Dan Petrescu.

Jucători importanți care au avut probleme fizice de la revenirea lui Dan Petrescu la CFR Cluj:

  • Mateo Susic (fundaș dreapta, 30 de ani) 
  • Runar Mar Sigurjonsson (mijlocaș central, 31) 
  • Billel Omrani (atacant, 28) 
  • Gabriel Debeljuh (atacant, 25) 
  • Denis Alibec (atacant, 30)

Cum ar putea arăta CFR Cluj cu Rapid (duminică, 20:30): Bălgrădean - Cr. Manea, Bouhenna, Burcă, Camora - Sigurjonsson, Bordeianu, Deac - Omrani, Alibec, Petrila

Dan Petrescu, despre venirea stoperului Wilfred Kanon: „Discutăm”

CFR Cluj poartă discuții zilele acestea cu fundașul central ivorian Wilfred Kanon, fotbalist care a evoluat în trecut pentru Gloria Bistrița și Corona Brașov.

„Nu știu ce s-a întâmplat cu fundașul central, am înțeles că e posibil să vină, dar să vedem cu viza medicală, să vedem ce se întâmplă. În momentul de față, dacă e tot lotul valid, eu sunt mulțumit cu ce am la dispoziție. Până la iarnă”, a mai spus Dan Petrescu.


Wilfred Kanon are 3 goluri în naționala Coastei de Fildeș

Kanon a jucat de-a lungul carierei la juniorii lui Empoli, la Gloria Bistrița și Corona Brașov. Din 2013 și până în 2019 a fost legitimat la olandezii de la ADO Den Haag, iar mai apoi a evoluat pentru Pyramids și Al-Gharafa.

CFR Cluj a fost extrem de aproape să bifeze un transfer sonor în această toamnă. „Feroviarii” au negociat cu atacantul Facundo Ferreyra, fost la Șahtior, Benfica sau Espanyol, însă mutarea a picat. 

VIDEO. „Planul este ca Dinamo să devină echipa-breloc a CFR-ului” » Scenariu uluitor: „Sunt șocat de încrederea PCH în Zăvăleanu”

Citește mai multe știri despre CFR Cluj:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.