Fotbal   •   Liga 1   •   GAZ METAN - DINAMO

Gaz Metan - Dinamo 2-1. Nea Mircea, pentru asta ai venit?! » Ronaldo Deaconu, MVP la majoratul „câinilor”: 1-18 în deplasare

Gaz Metan - Dinamo 2-1 FOTO: facebook.com/GazMetanMediasOficial

Articol de Eduard Apostol   —  vineri, 15 octombrie 2021

Gaz Metan a învins-o pe Dinamo, scor 2-1, în primul meci al rundei cu numărul 12 din Liga 1. Omul meciului a fost Ronaldo Deaconu (24 de ani), cu două goluri excepționale în minutele 36 și 38. 

Dinamo a încasat doi ”pumni” din partea lui Deaconu, în aproape 120 de secunde, și ”câinii” au plecat cu coada între picioare și de la Mediaș, pierzând lamentabil împotriva a ceea ce era recomandată ca o contracandidată la evitarea retrogradării.

Ronaldo Deaconu, MVP în Gaz Metan - Dinamo 2-1

Minutul și golul, parafrazarea unei perioade clasice. Cea mai slabă apărare din Liga 1, cea mai păguboasă echipă din campionat oferă în continuare momente memorabile. Mai multe adversarilor. Deaconu a avut un sfert de ceas a la Ronaldo. 


Mai întâi, legate, două faze care l-au întins serios pe Eșanu, minutul 22, însă roș-albii n-au luat în seamă pericolul. Decarul gazdelor a încercat să dea gol direct din corner, nu a reușit, dar ce avea să urmeze se înscrie în seria golurilor de pus în ramă ale sezonului.

+11 Foto
Primul gol reușit de Deaconu (1/5)

După ce Filip și Matei parcă au lucrat pentru adversari, Deaconu (36) a acaparat balonul și n-a stat pe gânduri. O perlă, șut cu stângul de la aproape 30 de metri, fără nicio urmă de șansă pentru portar. Nici nu s-au dezmeticit bine "câinii", că a venit pumnul de KO: Ronaldo (38), sub privirile speriate ale lui Răuță, a reușit o minunăție de lob de pe la 25 de metri. 

Goluri parcă trase la indigo, primele ale decarului după 10 etape în care nu marcase în acest sezon! Bucureșteanul nu e la prima reușită contra "câinilor". El putea fi îmbrăcat în tricoul alb-roșu, fiind dorit în două situații diferite de Dinamo, doar că nu s-a ajuns la un numitor comun în privința banilor la salariu!


Dinamo, un singur șut pe poartă în meciul cu Gaz Metan 

Imediat după ce echipele au ieșit de la vestiare, pentru partea secundă, și compari figurile și gesturile jucătorilor în alb, respectiv în roșu, trebuie să fii un pătimaș incurabil să mizezi pe dinamoviști! Iar Mircea Rednic a surprins prin înlocuirea golgeterului și a celui mai bine cotat fotbalist, Sorescu, pentru blamatul Moldoveanu.

Dinamo? Vorba unui coleg: "Este redundant să spui că a fost cineva bun contra lui Dinamo!". Până la a aluneca în subsolul clasamentului, unde s-a împotmolit groaznic, acest club istoric a ajuns o bătaie de joc, inclusiv pentru propriii suporteri, furioși că li se năruie speranțele. "Câinii" au reacționat inert și fără noimă în debutul reprizei secunde, pentru a mai forța ceva. O oră de joc și niciun șut pe spațiul porții pentru formația ce nu a marcat în deplasare! 

Drum degeaba până la Mediaș? Nu neapărat, i-a băgat în formă pe Deaconu și compania, care e o contracandidată a roș-albilor. "Câinii" nu au fost în stare nici să lupte, atitudine ioc, fotbal ioc, o formație obișnuită să fie ciuca bătăilor.

Dinamoviștii au marcat golul de onoare în minutul 84. Ivanovski a transformat un penalty dictat ușor de Adrian Cojocaru.

11 goluridin cele 15 reușite de Ronaldo Deaconu în L1 au venit din afara careului mare

Dinamo, penultima în Liga 1

Gaz Metan obține a doua victorie din mandatul lui Ilie Poenaru și urcă poziții bune în clasament, până pe locul 11. Dinamo rămâne penultima, cu 0 puncte obținute în deplasările stagionale.

FINAL » Gaz Metan - Dinamo 2-1

  • Au marcat: R. Deaconu '36 '38 / Ivanvovski 84 (pen.)

Gaz Metan - Dinamo » Echipe de start

Gaz Metan: Vâlceanu - De Moura, Matricardi, Yuri, Trif - Alceus, Junior - Horșia, Deaconu, Grădinaru - Sarr

Rezerve: Buzbuchi, Velisar, Horj, Filip, Șteau, Chamed, Morar, Irobiso, Izata 

Antrenor: Ilie Poenaru



Dinamo: Eșanu - Crețu, Pinto, Popa, Filip - Itu, Răuță, Sorescu - Matei, Ivanovski, Torje

Rezerve: Fara, Radu, Giafer, Grigore, Amzar, Dudea, Moldoveanu, Măgureanu, Bordușanu

Absenți: Iliev, Mihaiu, Bani (accidentați), Espinosa (n-a făcut deplasarea)

Antrenor: Mircea Rednic



Stadion: Gaz Metan (Mediaș - Sibiu) 

Arbitru: Adrian Cojocaru / Asistenți: Vladimir Urzică, Marius Badea

Mircea Rednic, despre revenirea lui Florin Răducioiu la Dinamo: „A învățat să vorbească”

Citește mai multe știri de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.