Stranieri

Mircea Lucescu, peste doi „galactici”! Antrenorul român, elogiat: „Cel mai bun cu care am lucrat vreodată”

Mircea Lucescu // foto: Facebook @ FC Dynamo Kyiv

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 15 octombrie 2021

Carlos de Pena (29 de ani), mijlocaș de bandă la Dinamo Kiev, l-a elogiat pe Mircea Lucescu (76), antrenorul care-l pregătește din vara anului 2020.

De 15 luni „principal” la Dinamo Kiev, Mircea Lucescu a cucerit 3 trofee alături de echipa ucraineană (campionat, cupă și supercupă) și a calficat echipa de două ori în grupele Ligii Campionilor. Rezultatele, precum și modul lui Lucescu de a lucra cu jucătorii săi, i-a cucerit pe unii dintre aceștia, printre care mijlocașul uruguayan Carlos de Pena.

Mircea Lucescu, elogiat de Carlos de Pena: „Cel mai bun antrenor cu care am lucrat”

„Are o experiență incredibilă, a lucrat în multe cluburi, la echipe puternice. Are un bagaj de cunoștințe colosal despre diferite ligi și tendințele din ele. Sunt bucuros că lucrez sub supervizarea unui astfel de specialist. Acesta este unul dintre principalele motive pentru care mi-am prelungit contractul. Are încredere în mine, încerc să-i îndeplinesc dorințele pe teren. Ador pasiunea lui de a câștiga.

Sunt fericit că am reușit să câștigăm câteva trofee sezonul trecut și să ne calificăm în grupele Ligii Campionilor. Lucescu este, cu siguranță, cel mai bun antrenor cu care am lucrat.

Ce-l face special? Experiența și cunoștințele sale. A lucrat la Inter, Galatasaray, Beșiktaș, Zenit, Șahtior, cu jucători buni. A învățat cum să se comporte cu jucătorii. Înțelege că pe lângă fotbal există vieți personale, iar asta este foarte important.

Vorbește cu jucătorii cu doar din postura de atleți, dar ca oameni. Știe cum să comunice informațiile, ați văzut că anul trecut am avut un sezon foarte bun. Sper ca acesta să fie la fel de bun ca precedentul. În toate aceste succese, meritul principal îi aparține lui Lucescu”, a spus de Pena, conform sport.ua.

Carlos de Pena, Dinamo Kiev // foto: Imago Images

Înainte să ajungă la Dinamo Kiev, Carlos de Pena a mai jucat în Uruguay, la Nacional, în Anglia, la Middlesbrough și în Spania, la Real Oviedo.

La Middlesbrough a fost pregătit de Aitor Karanka (48 de ani), iar la Real Oviedo de Fernando Hierro (53). Ambii, foști jucători la Real Madrid, parte a echipei „galactice” de la începutul anilor 2000.

VIDEO. „Am fost dinamovist în tinerețe. M-a fascinat echipa făcută de Lucescu”

>

Mai multe știri din fotbalul internațional: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.