Campionate

Favoritul surpriză al brazilianului Ronaldo la Balonul de Aur: „E cel mai bun din lume! Merită să câștige, nu credeți?”

Ronaldo Nazario // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 15 octombrie 2021

Ronaldo Nazario (45 de ani) îl consideră pe Karim Benzema (33) favorit la câștigarea Balonului de Aur pentru anul 2021.

Fostul mare atacant brazilian, câștigător al Balonului de Aur în 1997 și 2002, crede că în 2021 Karim Benzema ar trebui declarat câștigător. Benzema are un început de sezon extraordinar, cu 10 goluri și 7 pase decisive în doar 10 meciuri la Real Madrid și două goluri în 5 meciuri pentru Franța.

Karim Benzema, favoritul brazilianului Ronaldo la Balonul de Aur

„Fără dubii, candidatul meu la Balonul de Aur este Benzema. Este cel mai bun atacant al lumii, care joacă la un nivel incredibil de înalt de 10 ani și este, deasupra tuturor, un campion. Merită premiul, nu credeți?”, a spus Ronaldo, citat de Marca.

În 2021, Karim Benzema a înscris 34 de goluri și a oferit 13 pase decisive. El a reușit să câștige UEFA Nations League alături de naționala Franței, iar alături de echipa de club, Real Madrid, s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor și a încheiat campionatul pe 2, având șanse la titlu până în ultima etapă.

Karim Benzema // foto: Guliver/gettyimages

Ceremonia în care Balonul de Aur va fi desemnat va avea loc pe 29 noiembrie 2021. Principalii favoriți la trofeu sunt Lionel Messi (38 de goluri, 14 pase decisive și două trofee: Cupa Spaniei și Copa America) și Robert Lewandowski (50 de goluri, 8 pase decisive și 3 trofee: Bundesliga, Campionatul Mondial al Cluburilor și Supercupa Germaniei).

Nume precum Jorginho și N'Golo Kante continuă de asemenea să fie menționate în cursa pentru trofeu. Casele de pariuri îl dau favorit pe Lionel Messi, care ar câștiga astfel distincția pentru a 7-a oară, un record absolut. Singurul care se apropie de el în acest clasament este Cristiano Ronaldo, care a câștigat trofeul acordat de France Football în 5 rânduri. 

Citește mai multe știri din fotbalul internațional: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.