Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB - CS Mioveni 3-0

Viciere de rezultat la FCSB - Mioveni! » Două erori decisive: „Nici înainte de Revoluție n-am văzut așa ceva! Să plece toți de la Comisii!”

+28 Foto
FCSB a învins-o pe CS Mioveni, scor 3-0. Adrian Porumboiu, fost mare arbitru internațional, consideră că primele două goluri marcate de gazde au venit în urma unor greșeli de arbitraj. „Centralul” partidei: Marcel Bîrsan.

Articol de Alexandru Barbu   —  sâmbătă, 16 octombrie 2021

FCSB a învins-o pe CS Mioveni, scor 3-0. Adrian Porumboiu, fost mare arbitru internațional, consideră că primele două goluri marcate de gazde au venit în urma unor greșeli de arbitraj. „Centralul” partidei: Marcel Bîrsan.

În minutul 56, roș-albaștrii au deschis scorul dintr-un penalty obținut de Keșeru. Lovitură de la 11 metri dictată de Bîrsan după un contact al atacantului cu Scarlatache. Fundașul argeșenilor a lovit mingea, iar ulterior Keșeru s-a împiedicat de el.

  • Porumboiu, pentru GSP: „Nici înainte de Revoluție n-am văzut așa ceva! Nu se poate să dai penalty aici! N-ai demnitate de arbitru! Să plece toți de la Comisie după o astfel de fază! Se vede că Bîrsan nu simte jocul, n-are nicio treabă”

Același Keșeru a produs golul secund. Atacantul roș-albaștrilor s-a aflat într-o poziție suspectă de ofsaid în momentul în care a primit mingea de la Dumiter, cel care avea să marcheze la finalul fazei.


  • Porumboiu, pentru GSP: „Este ofsaid, mi-am dat seama din live. Dar se întâmplă astfel de faze. Nu poți să-i incriminezi pentru o astfel de eroare, e o situație obișnuită. Problema e la prima fază, unde nu găsesc nicio explicație”

FCSB - CS Mioveni 3-0 » Victorie la scor pentru vicecampioană

Cu un lot decimat și cu doar două rezerve pe bancă, FCSB a supraviețuit testului cu CS Mioveni de la Buzău. „Ajutați” și de fostul coleg Buziuc, eliminat în prima repriză la oaspeți, roș-albaștrii au tranșat partida după pauză (3-0).

Ultimele zile au fost de-a dreptul deprimante pentru FCSB. Vicecampioana pierdea zilnic câte doi jucători din cauza infectărilor cu COVID-19, iar perspectivele pentru meciul de azi nu erau chiar îmbucurătoare.


Cu chiu, cu vai, FCSB a găsit 13 jucători disponibili pentru partida cu nou-promovata, iar meciul de la Buzău s-a jucat. Pe un teren greu, îmbibat cu apă, FCSB a fost la cârma partidei de la Buzău. Și nici n-aveam cum să fie altfel, din moment ce roș-albaștrii au avut în teren vedete precum Keșeru, Tănase, Darius Olaru sau Andrei Vlad.

Deși erau într-o profundă criză de rezultate, argeșenii au amenințat rar poarta gazdelor. Cea mai mare ocazie din prima repriză le-a aparținut tot celor de la FCSB. În minutul 34, Keșeru a „inventat” o centrare inteligentă, însă nici Olaru, nici Ianis Stoica, n-au ajuns la finalizare.

Trupa condusă de pe bancă de Eugen Nae și MM Stoica a primit o uriașă mână de ajutor în prelungirile primei reprize. Deja avertizat, Alexandru Buziuc a comis-o! Fotbalistul oaspeților a comis un fault inutil în jumătatea adversă și a văzut al doilea „galben”.

Cu om în plus, FCSB și-a arătat plusul de valoare. Plus că degringolada a pus complet stăpânire pe efectivul rărit al lui Alexandru Pelici. În minutul 56, roș-albaștrii au deschis scorul din penalty-ul obținut de Keșeru după un duel cu Scarlatache. Penalty dictat gratuit Marcel Bîrsan. Executant? Florin Tănase, care și-a completat revenirea pe teren cu gol.

Același Keșeru a produs golul secund. Ce-i drept, dintr-o poziție suspectă de ofsaid. Cum s-a derulat faza?

Lansat de un coleg, vârful a prins un șut în forță, Iustin Popescu reușind în primă fază o paradă importantă. Culcat la pământ și cu spatele la fază, fostul portar al lui Dinamo s-a ridicat greu și a bâjbâit câteva secunde importante în căutarea mingii. Prea târziu pentru argeșeni! După o altă bâlbâială, mingea a ajuns la Dumiter, care a îndeplinit o simplă formalitate. Orice dubiu a fost spulberat în minutul 69.

Claudiu Keșeru, arhitectul precedentelor două goluri, a închis tabela în minutul 69, printr-un șut de fotbalist veritabil. Vinclu, din viteză, de la 17 metri, și liniște la echipă timp de o săptămână. FCSB urcă pe locul secund în Liga 1, la egalitate cu FC Voluntari, și așteaptă un pas greșit din partea contracandidatei CFR Cluj, care joacă duminică în deplasare cu Rapid.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.