Campionate

Bogații triști: ce a făcut Newcastle la primul meci din „era Prințului” » Imaginile serii pe St. James' Park

+12 Foto
Căci acesta este un oraș măreț, construit pe un teren solid și tot ce au încercat din răsputeri să distrugă, noi vom reconstrui

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 17 octombrie 2021

Newcastle a fost învinsă pe teren propriu de Tottenham, scor 2-3, în primul meci sub comanda noilor finanțatori, și rămâne pe loc retrogradabil. 

Sub privirile lui Yasir Al-Rumayyan și Amanda Staveley, noii șefi, cei cei care fac legătura cu prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman, Newcastle a comis-o din nou. 

Newcastle, eșec la primul meci din „era arabă”

Atmosfera entuziasmantă de pe St. James' Park, cu sute de fani purtând obiecte vestimentare specifice zonei arabe,  a dus la un start perfect pentru gazde. Callum Wilson deschidea scorul încă din minutul 2, cu o lovitură de cap din 6 metri. 

Sărbătoarea nu a ținut mult. Ndombele a egalat în minutul 17, apoi Harry Kane i-a adus pe londonezi în avantaj, după doar 5 minute, cu prima reușită stagională în Premier League. 

În minutul 40, meciul a fost întrerupt. Reguilon i-a semnalat „centralului” că un fan are nevoie de îngrijiri medicale urgente. Medicii s-au deplasat rapid și l-au resuscitat, iar meciul a fost întrerupt timp de 7 minute. Imediat după reluare, Spurs a lovit din nou. Kane a scăpat singur în flancul drept, a scos ideal pentru Heung-Min Son, iar sud-coreanul a îndeplinit o formalitate, în poarta goală.

Ultimele 10 minute au adus două evenimente notabile. Newcastle a rămas în 10 oameni, după al doilea galben văzut de Shelvey, apoi Dier a fost autorul unui autogol amuzant. A încercat să respingă, nu s-a sincronizat și a trimis cu genunchiul pe lângă Lloris.

Steve Bruce, aproape de finalul mandatului

Steve Bruce (60 de ani) este tot mai aproape de demitere. A bifat astăzi meciul cu numărul 1.000 în carieră, dar eșecul poate fi decisiv. Noii șefi ai lui Newcastle ar avea mai multe nume pe listă. Ierarhiile caselor de pariuri s-au schimbat în ultima vreme și nu mai există un favorit cert.

  • Frank Lampard - 5,00 
  • Unai Emery - 7,00 
  • Steven Gerrard - 7,50 
  • Brendan Rogers - 8,50 
  • Paulo Fonseca - 10,00 
  • Lucien Favre - 10,00 
  • Antonio Conte - 10,00

Newcastle, penultima în Premier League

Newcastle încă așteaptă prima victorie stagională. Este penultima în Premier League, cu 3 puncte strânse în 19 runde. Are și cea mai slabă defensivă, 19 goluri încasate. Tottenham și-a revenit după seria de 3 înfrângeri consecutive și ajunge pe 5, la 4 puncte de liderul Cheslea.

Citește și alte știri despre fotbalul din Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.