Liga 1

Flavius Stoican, după eșecul la debutul pe banca lui FCU Craiova: „E supărare! Este într-adevăr mult de muncă”

+20 Foto
Flavius Stoican

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 17 octombrie 2021

UTA a învins-o la limită pe FCU Craiova, scor 1-0, după un gol norocos reușit de Roger în primul sfert de oră. Aflat la primul meci oficial pe banca oltenilor, Flavius Stoican a comentat eșecul echipei sale. 

„Este supărare, cred că nicio echipă nu merita astăzi să câștige, un rezultat de egalitate era cel mai echitabil. Am avut și noi situațiile noastre, în prima repriză mai ales, când am luat deciziile pripite. 

Una peste alta a fost un meci bărbătesc. Ceea ce mă bucură la echipa mea este că am văzut dorință de a câștiga și nu a cedat ușor, chiar și după ce am rămas în inferioritate. 

Am încercat să revenim, nu mai era nimic de pierdut. Este într-adevăr mult de muncă. Îmi doresc să nu mai fim atât de crispați, pentru că avem jucători care au potențial și este normal ca atunci câns vine un meci oficial să arătăm ceea ce știm și cu ce suntem înzestrați. 

Astăzi poate am fost lipsiți de șansă. Până la urmă, nu cred că UTA nu a fost mai bună decât noi, a fost un meci echilibrat, a avut șansă. Capul sus, mergem înainte, mai sunt meciuri multe, important este să jucăm fotbal! Să avem aceeași determinare, aceeași dorință și o să vină rezultatele”, a declarat Flavius Stoican la finalul partidei.

Foto. Cele mai tari imagini de la UTA - FCU Craiova

+20 Foto
UTA - FCU Craiova, Sursă foto: Alexandra Fechete

Mergem mai departe, muncim, sperăm să ne revenim. Ne așteaptă o etapă foarte grea cu o contracanditată și sperăm să câștigăm. Ne dorim să câștigăm, sperăm să vină și victoriile.
- Sorin Mogoșanu, FCU Craiova

Trebuie să muncim mai mult și pe viitor să facem lucrurile mai bune, să nu mai primim goluri. Am arătat o atitudine foarte bună, doar ghinionul ne-a făcut să plecăm fără niciun punct de aici
- Sorin Bușu, FCU Craiova

Citește alte știri din fotbalul românesc:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.