Liga 1

Ce a spus după meci Adrian Bălan, eroul Rapidului cu CFR Cluj

+33 Foto
Adrian Bălan, în Rapid - CFR Cluj 2-0 Foto: Cristi Preda

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 17 octombrie 2021

Rapid a câștigat derby-ul „feroviar” cu CFR Cluj, scor 2-0 grație „dublei” lui Adrian Bălan. La finalul meciului, atacantul giuleștenilor și-a lăudat colegii pentru prestația în fața campioanei.

„Concentrarea este mult mai mare când jucăm cu echipe mai bine clasate. Dăm totul, ne automotivăm. Cred că asta ar trebui să facem la toate meciurile. Este greu fără suporteri în tribune, este decizia lor. 

Sperăm ca la următoarele meciuri să fie alături de noi, pentru că ne împing de la spate. Sunt la Rapid, vreau să-mi fac treaba, să marchez cât mai mult, pentru că numai așa pot să-mi ajut colegii. În orice derby nu este o favorită, se va juca totul pe teren și noi vom da totul”, a declarat Bălan după succesul contra clujenilor.


Astăzi am făcut un meci foarte bun, ne motivăm mai bine cu echipele puternice. Sper să o ținem tot așa, să nu mai avem acele căderi cum am avut până acum. Indiferent unde jucăm, noi trebuie să ne facem treaba. Ne bucurăm că am luat cele 3 puncte și asta contează cel mai mult.

- Alexandru Dandea, fundaș Rapid

Cristi Manea, gafă în Rapid - CFR Cluj 

În minutul, Alexandru Albu a câștigat un duel la centrul terenului, apoi a trimis o pasă pe culoar, către Bălan. Andrei Burcă și Mike Cestor, fundașii centrali „feroviari”, au ieșit în întâmpinarea mijlocașului rapidist, făcând în același timp și pasul la ofsaid. 

Burcă și Cestor încearcă să îl lase pe Bălan în ofsaid / FOTO: Captură @Telekom Sport 1

Vârful Rapidului a fost ținut în joc de Cristi Manea. Deși avea o imagine de ansamblu asupra jocului, fundașul dreapta pare că stă tot timpul cu ochii pe minge și uită să iasă în linia coechipierilor din defensivă. 

Cristi Manea rămâne în spatele colegilor / FOTO: Captură @Telekom Sport 1

Manea nu a reușit să Bălan, care a trimis simplu, pe lângă Hindrich, portarul de 19 ani trimis de Dan Petrescu în poartă.

Gabi Balint a remarcat, uimit, gafa comisă de apărătorul lui Dan Petrescu: „Manea, care vede toată lățimea terenului, nu își dă seama că îi scoate din ofsaid...”.

Citește și alte știri despre fotbalul din Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.