Fotbal   •   Liga 1   •   PREMIERĂ

Premieră în istoria Ligii 1: primul antrenor suspendat după noua lege FRF

Marius Croitoru (41 de ani), antrenorul lui FC Botoșani, a intrat în istoria Ligii 1: e primul tehnician care va fi suspendat pentru cumul de cartonașe galbene.

Articol de Liviu Manolache   —  luni, 18 octombrie 2021

Marius Croitoru (41 de ani), antrenorul lui FC Botoșani, a intrat în istoria Ligii 1: e primul tehnician care va fi suspendat pentru cumul de cartonașe galbene.

Antrenorul moldovenilor va lipsi de pe bancă etapa viitoare, în deplasarea cu CS Mioveni. Asta după ce în minutul 13 al meciului cu Chindia a văzut al 4-lea „galben” al sezonului, pentru proteste.

Celelalte partide ale campionatului în care Croitoru a fost avertizat:

  • etapa #3: Universitatea Craiova - FC Botoşani 1-2
  • etapa #5: Gaz Metan Mediaş - FC Botoşani 0-1
  • etapa #10: FC Botoşani - FC U Craiova 1-1

Marius Croitoru, primul antrenor suspendat pentru „galbene”

Începând din acest campionat, antrenorii sunt și ei suspendați în cazul în care vor strânge 4 cartonașe galbene. Pedeapsa va fi însoţită de o sancţiune financiară.

Până acum, în Liga 1, tehnicienii nu aveau drept să-și conducă echipa de pe margine doar în cazul în care erau eliminați. Dar campionatul actual propune o schimbare. Astfel, un antrenor care acumulează 4 cartonașe galbene, la următoarea partidă va fi suspendat! La fel ca jucătorii.

Și în sezonul trecut, la fel ca și în celelalte de până acum, primirea unui avertisment nu însemna practic nimic pentru un antrenor, dacă în respectiva partidă nu era și eliminat. Teoretic, un tehnician ar fi putut să primească în fiecare etapă câte un cartonaș galben, lucru care nu l-ar fi împiedicat să fie pe bancă în întreg sezonul.


Solicitarea pentru introducerea unei asemenea reguli a venit din partea IFAB și FIFA, care au transmis tuturor asociațiilor naționale să introducă sancțiuni pentru cumulul de avertismente și pentru oficiali, nu doar pentru jucători.

Marius Croitoru e liderul indisciplinei

În campionatul precedent din Liga 1, care a conținut 40 de etape în play-off și 39 în play-out, de departe, antrenorul care a încasat cele mai multe cartonașe galbene a fost Marius Croitoru. Tehnicianul Botoșaniului a bifat și două eliminări, în urma cărora a stat în tribună 4 etape.

Citește mai multe știri de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.