Tenis

Când se joacă meciul dintre Simona Halep și Anastasia Potapova, de la Kremlin Cup » Irina Bara e și ea pe tabloul principal

+13 Foto
Simona Halep (30 de ani, 19 WTA) și rusoaica Anastasia Potapova (20 de ani, 68 WTA) se vor înfrunta marți, după ora 16:00, în șaisprezecimile de finală de la Kremlin Cup.

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday, 18 October 2021

Simona Halep (30 de ani, 19 WTA) și rusoaica Anastasia Potapova (20 de ani, 68 WTA) se vor înfrunta marți, după ora 16:00, în șaisprezecimile de finală de la Kremlin Cup.

  • Meciul dintre Simona Halep și Anastasia Potapova va putea fi urmărit liveTEXT pe GSP.ro și e televizat pe Digi Sport 2

Organizatorii au anunțat programul zilei de marți de la Kremlin Cup. Simona Halep și Anastasia Potapova vor disputa al doilea meci al zilei pe arena centrală. Înaintea lor, începând cu ora 14:30, se joacă partida Ekaterina Alexandrova (37 WTA - Ons Jabeur (8 WTA).

România mai are o reprezentantă pe tabloul principal de la Kremlin Cup. Irina Maria Bara (136 WTA), calificată din postura de lucky loser, o va întâlni pe Tereza Martincova, în primul meci al zilei de pe terenul 1, începând cu ora 11:00.

Cine e Potapova, adversara lui Halep de la Kremlin Cup

Potapova a fost lider în clasamentul junioarelor și a câștigat la Wimbledon în 2016, după o finala cu Dayana Yastremska. În 2017, la doar 16 ani, a ajuns pe tabloul principal al Marelui Șlem londonez, dar s-a retras în timpul meciului cu Tatjana Maria, din primul tur.

Potapova este o jucătoare de mână dreaptă, având un backhand cu două mâini și fiind recunoscută pentru intensitatea loviturilor sale. Rusoaica măsoară 1,73 de metri și este lăudată pentru deplasare excelentă în teren.

La începutul anului, Simona Halep a învins-o pe Anastasia Potapova, în turul secund al Gippsland Trophy, turneu organizat la Melbourne, ca pregătire pentru Australian Open, scor 6-4, 6-4. A fost prima confruntare dintre cele două. 

VIDEO Țiriac știe cum ar fi putut da lovitura Halep: „Vai de mine și de mine! Ar fi făcut 160 de milioane de euro în plus!”

>

Citește și alte știri din tenis: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.