Marius Croitoru (41 de ani), antrenorul celor de la FC Botoșani, s-a plâns de arbitrajul brigăzii conduse de Iulian Călin, după remiza 0-0 cu Chindia Târgoviște.
În minutul 46, moldovenii au cerut penalty, după ce șutul lui Tîrcoveanu îl lovește în mână pe Suciu. Înainte însă, Sila îl faultează pe Dulca. Marius Croitoru nu a fost însă convins de acest lucru.
Marius Croitoru, nervos după Botoșani - Chindia 0-0
„Am încercat, n-am reuşit să dăm gol. Se întâmplă şi astfel de meciuri. În meciul cu Craiova, penalty, nu-l dă, cu Clinceni îmi dă jucătorul afară, nu merita să fie dat atunci. Cascini era la horă, bagă mingea în poartă cu mâna şi nu vede nimeni.
Acum, penalty clar, la fel. Mâna a fost despărţită de corp. Îl loveşte în mână şi nu dă penalty. Să vă spun ceva. Are mâna despărţită de corp, faceţi zoom. Are mâna despărţită de corp înainte să-l lovească mingea. A fost fault în atac, da, înainte. Dar să dea fault, dacă a fost fault. 100% e penalty. Are mâna desprinsă.
Vă rog eu să nu-mi insultaţi inteligenţa sau vederea. Dintre două, una. Am spus că e fault în atac, dar mai departe nu trebuie să spuneţi că-l atinge mingea în corp”, a spus Marius Croitoru, la Telekom Sport.
Verdictul lui Crăciunescu: Botoșani se plânge degeaba!
Momentul în care Sila îl lovește cu brațul pe Dulca
Verdictul lui Ion Crăciunescu, prezent în emisiunea „Fotbal Club” de la Digi Sport 1: „Este fault clar înainte, care nu e acordat. Mâna e într-o poziție nefirească, poate fi dat penalty, deși mâna nu e așa depărtată de corp. E o fază grea, discutabilă. Dar e fault înainte!”.
{{text}}