Leo Messi (34 de ani) a marcat prima „dublă” în tricoul lui PSG, în victoria 3-2 cu Leipzig, din grupele Ligii Campionilor.
Liga Campionilor, cea mai mare scenă a fotbalului european, îi priește lui Leo Messi. Aici a marcat primul gol pentru PSG, în triumful 2-0 cu Manchester City, și tot aici semnează și prima „dublă”.
Leo Messi, MVP în PSG - Leipzig 3-2
Astăzi, pe Parc des Princes, argentinianul a ieșit la rampă exact când echipa avea nevoie mai mult, la scorul de 1-2 pentru Leipzig. În minutul 67 a fost servit ideal de Mbappe, în zona punctului cu var. A tras tare, mingea a fost respinsă de Gulacsi în bară, dar Messi a fost mai rapid pe urmărire și a împins-o de pe linia porții. În minutul 74, Leo a transformat o lovitură de pedeapsă și a stabilit scorul final, 3-2 pentru PSG.
Messi ar fi avut chiar șansa hattrick-ului. La ultima acțiune, PSG a benficiat de o nouă lovitură de pedeapsă. De data asta Mbappe a fost cel care și-a asumat executarea ei, dar a tras mult peste poartă.
PSG face un pas mare spre primăvara Ligii Campionilor. Conduce grupa A, cu 7 puncte, unul peste rivala Manchester City. Leipzig este ultima, cu înfrângeri pe linie.
„Dubla” care îi aduce Balonul de Aur?
Leo Messi este marele favorit la câștigarea Balonului de Aur în acest an, al 7-lea din carieră. Cum impresia finală contează întotdeauna, golurile marcate astăzi ar putea tranșa definitiv lupta cu Jorginho și Lewandowski, principalii contracandidați în viziunea caselor de pariuri.
{{text}}