Om, frică, Dumnezeu

Straniul caz de aplecare spre credință al lui Tyson Fury, zis și „Muntele”, zis și „Gipsy King”.

Acum vreo cinci ani, o persoană de încredere (fiul subsemnatului) s-a întors uluit de la cumpărături. „Am fost în Croydon. Pe stradă a trecut Tyson Fury. E incredibil! Seamănă cu un munte!”. Pe atunci, Fury era o epavă și naviga fără țintă pe străzi. „Muntele” cântărea 180 de kg și ducea în el zăcăminte vaste de cocaină și alcool.

Dorința ultimului KO

Așa cum avea să mărturisească într-un interviu, Tyson căuta prin Corydon și, pe oriunde îl duceau pașii, un prilej de dispariție. Depresia îi cerea să caute ceva sau pe cineva îndeajuns de milostiv pentru a-l omorî. Death wish - cu o duioasă expresie terminală englezească. 

Viața lui Fury - fiu de țigan irlandez, boxer ilegal prin hangare părăsite, revenit recent pentru studii suplimentare în pușcărie - era gata de încheiere. Fury își dorea ultimul KO. O lovitură fatală, venită de nicăieri. Un adio fără regrete și fără cuvinte - capătul furios al unei vieți înglodate în durere și ură față de tot ce nu era box și supremație.

Năzuința spre propria dispariție

Fury era, adică, un idealist funebru scăpat în ringul de box. Un apucat care poate doborî orice biped, dar nu își poate stăpâni mintea și înțelege sufletul. Monumentul autodistructiv la care Fury a lucrat zi și noapte era aproape încheiat. 

Cu câteva luni înainte de apariția prin Croydon, „Muntele” zis și „Gipsy King”, își abandonase titlurile mondiale, își cedase centura și năzuia spre mult iubita lui dispariție. Fury era trecut, zero, anulat, terminat.

To my Lord

Apoi, a venit într-adevăr de nicăieri lovitura. Un unchi cam necăpătuit și, în felul lui, apucat, i-a pus în mână Biblia și i-a vorbit de rostul suferinței, de sacrificiu și de mântuire. În 2019, Fury era din nou campion mondial. Pe 9 octombrie 2021, Fury era singur și suprem. 

Un KO în rundul 11 îl scotea din box pe Deontay Wilder, după o luptă de o violență și o incoerență la marginea desenului animat. Fury a fost de două ori la podea, s-a ridicat și a terminat singur cu arbitrul în ring. La sfârșit, Fury a mulțumit celui ce l-a îndrumat: „To my Lord and Savior, Jesus Christ”.

Reapariția lui Fury, în lupta de două ori aparent pierdută cu Wilder, a pus în mișcare argumente și comparații savante. Biologice, nutriționiste, medicale. Dar reîntoarcerea lui Fury de la podea a repetat clar revenirea aceluiași Fury din pustiul sau groapa în care își ducea viața înainte de a-și găsi credința. 

Veacul va considera că nu e cazul să insistăm. Suntem prea avansați și științifici pentru așa ceva. Dar Fury repetă ori de câte ori vorbește în public: „I am a God fearing man!”. Trei lovituri directe: om, frică, Dumnezeu. Toate, în plină ființă și din afara ringului.