CFR Cluj dă piept joi seară cu AZ Alkmaar în cel de-al treilea meci al grupei D al Conference League. Înaintea partidei, Dan Petrescu, antrenorul clujenilor, a vorbit despre confruntarea din Gruia.
- Partida CFR Cluj - AZ Alkmaar este programată joi, de la ora 22:00 și poate fi vizionată live la TV pe Pro X și liveTEXT pe GSP.ro
Dan Petrescu afirmă că se teme de puterea ofensivă a olandezilor și admite că echipa sa nu se află în cea mai bună formă înaintea partidei.
„După ce m-am uitat, pot să spun că mă sperie, pentru că au un lot foarte bun, tânăr, între 21-28 de ani au 14 jucători de echipa națională, jucători de clasă, cu entuziasm, tinerețe, viteză. Au terminat pe locul 3 într-un campionat foarte puternic. Ați văzut ce a făcut Ajax cu Dortmund.
Fotbalul olandez a produs mereu jucători tineri și fotbal de calitate. Jocul lor de atac este, sincer, unul pe care nu l-am văzut demult la alte echipe! Trebuie să încercăm să-l oprim. Nici noi nu suntem într-o formă foarte bună în acest moment.
Pe mine mă sperie mai mult forma noastră în acest moment, dar și cei de la Alkmaar sunt de temut, joacă un fotbal de mare calitate. Nu mai suntem echipa din anii trecuți în Europa, dar trebuie să facem o figură frumoasă. Nu e ultima șansă chiar dacă pierdem, mai sunt 3 meciuri”, a declarat Dan Petrescu la conferința de presă.
În momentul actual, CFR se află pe ultimul loc în Grupa D cu un singur punct după primele două meciuri, în timp ce olandezii de la Alkmaar se situează pe prima poziție, cu 4 puncte.
Clujenii se confruntă cu probleme financiare
CFR continuă să conducă în clasament, doar că economia clubului pune în pericol parcursul viitor. Jucătorii campioanei vor ajunge pe 25 octombrie să aibă salariile neplătite de două luni. Nimeni nu reacționează deocamdată, doar că societatea e monitorizată și de FRF, și de UEFA din cauza datoriilor pe care le-a acumulat.
Clubul continuă să joace la limita subzistenței. Câștigarea campionatului și atragerea unor noi premii UEFA ar permite continuarea activității, alt scenariu ar conduce la faliment. Clujul a funcționat așa de patru ani, de când a ieșit din insolvență, a riscat cu cheltuieli mari cu gândul că avea să prindă grupele cupelor europene.
Campioana a atras de curând un credit de 800.000 de euro, doar că banii nu au ajuns pentru plătirea tuturor datoriilor. Societatea va fi evaluată din nou în noiembrie, când ar trebui să raporteze că nu are datorii.
{{text}}