Din ce în ce mai multe probleme pentru Dinamo. „Câinii” au pierdut astăzi la TAS procesul cu Jordan Mustoe, fost fundaș în „Groapă” și sunt nevoiți să plătească o sumă importantă pentru a nu risca depunctarea.
- Context: Transferat în 2019 la Dinamo în timpul masivei campanii de achiziții a lui Mircea Rednic, englezul a dezamăgit în Ștefan cel Mare, de unde a fost îndepărtat după doar câteva luni. Totuși, fundașul stânga a reclamat-o la TAS pe Dinamo, plângându-se că semnătura de pe reziliere ar fi fost, de fapt, una falsificată!
La mai bine de 2 ani de la eveniment a venit și verdictul reclamației făcute de Mustoe. TAS i-a dat dreptate fundașului lateral și o obligă pe Dinamo să-i plătească suma de 50.000 de euro fotbalistului, după cum anunță Fanatik.
Dinamo riscă să fie depunctată
Din informațiile Gazetei, Dinamo are la dispoziție o lună să-i achite banii lui Mustoe, altfel va fi în situația în care să fie depunctată.
Contactat de GSP.ro în legătură cu acest subiect, Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al lui Dinamo, a declarat că nu știa nimic de acest proces, dar că se va interesa.
Momentan clubul nu a fost notificat nici de FIFA, nici de TAS, nici de FRF în privința deciziei.
„De fiecare dată apar probleme cu Dinamo”
„Am colaborat cu Dinamo și, de fiecare dată când colaborez cu ei, apar problemele. Am semnat cu Jordan Mustoe în 2019. Am plecat cu el tot în scandal, am ajuns la TAS. Ne judecăm și acum. În două sau trei săptămâni cred că se va da decizia finală.
Am avut conferința video cu TAS acum o lună sau acum trei săptămâni și urmează decizia finală. El a semnat un contract pe doi ani și a fost dat afară cu semnătura falsificată, așa că mi se pare normal ceea ce Jordan a trebuit să facă.
O să vedem decizia TAS-ului, nu aș vrea să zic nimic. Bănuiesc că, dacă vom câștiga noi, Dinamo riscă depunctarea în cazul în care nu se plătește”, a dezvăluit Laurette Nogo, la GSP Live în vară.
Jordan Mustoe, primul englez din istoria lui Dinamo
Jordan Mustoe, produs al academiei lui Liverpool, a semnat cu Dinamo în ianuarie 2019, adus la insistențele lui Mircea Rednic, cu care colaborase și în Belgia, la Westerlo. Jordan Mustoe a fost adus în România de agentul Laurette Nogo și de Luana Rednic și a fost primul englez din istoria „câinilor”.
Laurette Nogo și Jordan MustoeLa scurt timp după ce s-a transferat, într-un interviu acordat în exclusivitate Gazetei Sporturilor, Mustoe se descria într-o manieră impresionantă în fața fanilor:
„Sunt un fotbalist complet, nu am multe slăbiciuni. Sunt solid fizic, am forță și o viteză bună. Când sunt față în față cu un mijlocaș de bandă îmi doresc să mă provoace, să încerce să mă depășească. Îmi place provocarea! Cred că este evident că stilul britanic clasic de fotbal îmi place cel mai mult”.
{{text}}