Liga 1

Mircea Rednic s-a răzgândit și bagă mâna în buzunar! Ce pregătește pentru jucători

Mircea Rednic, antrenor Dinamo

Articol de Eduard Apostol  —  joi, 21 octombrie 2021

Mircea Rednic (59 de ani), antrenorul lui Dinamo, are de gând să ofere o primă din partea sa, aproximativ 20.000 de euro, pentru cel puțin 4 puncte în următoarele două etape, cu Rapid și cu Sepsi, plus calificarea în Cupă, contra Argeșului.

Rednic vine iar cu bani la Dinamo. Își calcă, practic, cuvântul, chiar dacă o va face în folosul jucătorilor, în cazul în care formația roș-albă va începe remontada în campionat.

În momentul în care a fost prezentat cu ocazia debutului celui de-al 5-lea mandat în Ștefan cel Mare, chestionat de jurnaliști, „Puriul” a transmis că nu va mai băga mâna din nou în buzunarul propriu pentru a le oferi bonusuri, de la el, jucătorilor săi, așa cum obișnuise în ediția 2018/2019. 

„Gata, nu mai fac asta! Am dat, apoi au venit «Salvatorul» și «Iuda» să mă acuze că fac, că dreg. Ca întotdeauna, Rednic e de vină”, a comentat antrenorul, făcând referire la diverse acuzații, vechi de doi ani, emise de Ionuț Negoiță și Bogdan Bălănescu.

Mircea Rednic s-a răzgândit și bagă mâna în buzunar! 

În criză de rezultate, pentru un declic la echipă, Rednic a decis să treacă peste ceea ce a declarat în urmă cu trei săptămâni, mai ales în preajma unui derby cu Rapid, din nou în Liga 1. Conform surselor GSP, având și confirmare oficială, Mircea are de gând să strângă un calup de trei meciuri, iar dacă rezultatele vor fi cele dorite de el însuși, atunci are de gând să premieze componenți lotului cu un bonus de 20.000 de euro! 

În planul de viitor sunt meciurile de campionat cu Rapid (acasă) și cu Sepsi (în deplasare), plus partida cu FC Argeș din Cupa României. Roș-albii vizează obținerea cel puțin a 4 puncte în Liga 1 și calificarea în competiția a două internă, mai ales că în precedentele două ediții au ajuns până în semifinale.

9 meciuri consecutivefără victorie a adunat Dinamo, dintre care opt eșecuri și o remiză

2 august 2021este data ultimului succes în campionat, 3-1 cu Clinceni

Rednic în precedentele 4 mandate la Dinamo

EdițiaPoziția în clasament
2006/20071
2008/20093
2015/20164
2018/20199

Notă: În ediția 2015/2016, Dinamo a pierdut la penalty-uri finala Cupei României cu CFR Cluj, după ce a condus cu 2-0 la pauză.

>

Mai multe știri despre Dinamo: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.