Rapid pare că și-a regăsit golgeterul: Adrian Bălan, cel care a intrat în grupul select de 5 jucători care au reușit o dublă împotriva lui Dan Petrescu
Până la partida de duminică, cu CFR, Adrian Bălan, vârful titular al Rapidului, nu avusese tocmai un sezon de vis. Deși este al 5-lea jucător de câmp ca minute jucate în actuala stagiune, Adrian Bălan reușise să marcheze doar două goluri în Liga 1 pentru Rapid, în primele două etape ale campionatului: cu Chindia și Mioveni.
Performanță remarcabilă pentru Adrian Bălan contra unei echipe a lui Dan Petrescu
Începând cu etapa a 3-a, atacantul „feroviarilor" a trecut printr-o formă mai slabă, nereușind să mai înscrie vreun gol.
Acest lucru reprezenta un semn de îngrijorare pentru Mihai Iosif, deoarece niciunul dintre oamenii de atac nu reușea să găsească în mod regulat poarta adversă, golgeter al echipei devenind între timp Alexandru Albu, care la bază este mijlocaș central sau mijlocaș defensiv.
Victoria de duminică împotriva campioanei a adus însă câteva lucruri bune în tabăra giuleștenilor. Pe lângă reîntoarcerea pe un loc de play-off și un moral pozitiv pentru partidele următoare, poate fi vorba de o descătușare și pentru nouarul "vișiniilor", care s-a alăturat unei companii selecte prin cele două goluri marcate împotriva CFR-ului.
Bălan e doar al 5-lea jucător din istoria Ligii 1 care marchează 2 goluri într-un meci împotriva unei echipe antrenate de Dan Petrescu.
„Bursucul" este bine cunoscut pentru apărările organizate pe care le creează la fiecare echipă pe care o antrenează. El a bifat 257 de partide ca antrenor în prima divizie din România până în acest moment, conducându-le pe Rapid, Sportul Studențesc, Unirea Urziceni și CFR Cluj.
În toate aceste 257 de partide au existat doar 39 de meciuri în care Petrescu a primit mai mult de 2 goluri și doar 5 fotbaliști care au reușit să înscrie 2 goluri într-un meci de Liga 1 în poarta echipelor sale: Ionel Dănciulescu și Daniel Niculae au reușit acest lucru în perioada în care Petrescu o antrena pe Sportul Studențesc, în timp ce Alexandru Muntean, Risto Radunovici și Adrian Bălan au reușit să înscrie câte o "dublă" în poarta ardelenilor.
Prin prestația de duminică, Bălan a redevenit golgeterul Rapidului și a urcat pe locul 5 al golgeterilor din Liga 1, la egalitate cu Petrila, Vadim Rață și Florin Tănase.
Dintre atacanții centrali din Liga 1 doar Jefte Betancor și Jovan Markovici au mai multe goluri înscrise decât Bălan.
Fotbaliștii care i-au înscris câte o "dublă" lui Petrescu
Jucător | Sezon | Echipă | Echipa antrenată de Dan Petrescu | Scor final al meciului |
Ionel Dănciulescu | 2004 - 2005 | Dinamo | Sportul 2-1 | |
Daniel Niculae | 2004 - 2005 | Rapid | Sportul | 3-0 |
Alexandru Muntean | 2017 - 2018 | Poli Timișoara | CFR | 4-3 |
Risto Radunovici | 2019 - 2020 | Astra | CFR | 3-2 |
Adrian Bălan | 2021 - 2022 | Rapid | CFR | 2-0 |
4goluri în 140 de partide a marcat Adrian Bălan în Liga 1
"Concentrarea este mult mai mare când jucăm cu echipe mai bine clasate. Dăm totul, ne automotivăm. Cred că asta ar trebui să facem la toate meciurile"
Adrian Bălan, după meciul cu CFR
{{text}}