International   •   Europa League   •   BODO/GLIMT - AS ROMA 6-1

Presa din Italia, necruțătoare cu Jose Mourinho după umilința din Norvegia: „Să-ți fie rușine!”

Jose Mourinho / Sursă foto: asroma.com

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 22 octombrie 2021

Presa din Italia n-a digerat prea ușor înfrângerea usturătoare suferită de Roma lui Jose Mourinho în Norvegia, 1-6 cu Bodo/Glimt. Reputatul tehnician e considerat principalul vinovat pentru dezastrul de joi seara.

AS Roma, una dintre cele mai puternice echipe din Conference League, a fost umilită de campioana Norvegiei și actualul lider, Bodo/Glimt, 1-6. Jurnaliștii italieni n-au digerat prea bine înfrângerea istorică suferită de capitolini. 

Mourinho, să-ți fie rușine: 90 de milioane pentru a lua 6 goluri de la Bodo Glimt. Măcar Fonseca a fost bătut de Manchester United. 

Și dă vina pe jucători… Dar mulți dintre cei care au intrat pe terenul din Norvegia în sezonul trecut au fost titulari. Acum un an, echipa era mult mai slabă. S-au investit 90 de milioane de euro. Un alt amănunt deloc de neînsemnat: când au intrat Cristante, Shomurodov și Mkhitaryan era 2-1, când Abraham și Pellegrini au fost introduși și ei era 3-1. Au mai venit trei goluri: Mourinho nu are nimic de-a face cu asta”, scriu cei de la calciomercato.com


AS Roma, umilită în Conference League: 1-6 cu Bodo/Glimt

Trupa lui Jose Mourinho era lider în grupă înainte de acest meci, dar a pierdut fără drept de apel în Norvegia, după o prestație de coșmar.

Deși s-a bazat pe jucători precum Carles Perez, El Shaarawy, Abraham sau Mkhitaryan, AS Roma a fost umilită de Bodo/Glimt. După 20 de minute, norvegienii aveau deja 2-0, grație golurilor marcate de Erik Botheim (8) și Patrick Berg (20). Scorul pauzei a fost 2-1, după ce Carles Perez a redus din diferență în minutul 28. 

Imediat după pauză, în minutul 52, Botheim a făcut dubla și a dus scorul la 3-1. Pe final, între minutele 71 și 80, AS Roma a luat trei goluri de la Solbakken (71), Pellegrino (78) și Botheim (80). 


Potrivit paginii de Twitter OptaPaolo, specializată în statistici, a fost abia pentru a doua oară în istorie când o echipă din Norvegia a marcat de cel puțin trei ori contra unei formații din Italia. În sezonul 1994-1995, în Cupa Cupelor, aceeași Bodo/Glimt câștiga cu Sampdoria, 3-2.

Record negativ pentru Jose Mourinho 

Jose Mourinho a avut o seară neagră în Norvegia. Meciul cu Bodo/Glimt a fost primul din cele 1008 din cariera portughezului în care echipa lui încasează 6 goluri.

Responsabilitatea e a mea, eu am decis să joc cu această echipă. Am avut intenții bune, am vrut să le dau șanse celor care au evoluat mai puțin, care muncesc și ei mult, am tot încercat să fac rotații pentru a mai odihni jucătorii de bază. 



Era un teren dificil și am menajat mai mulți fotbaliști, dar am pierdut cu o formație cu mai multă calitate față de noi. Dacă aș putea evolua mereu cu același „11”, aș face-o! Era un mare risc, o diferență mare între un grup de jucători și altul, dar am decis că în această fază a competiției mai pot face schimbări. Nu e nimic nou că unii dintre noi au anumite limite, e diferență mare între 12-13 fotbaliști și restul, dar mă așteptam la alt răspuns - Jose Mourinho, după meci

Citește și aște știri de actualitate: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.