Opinii   •   EDITORIAL

Primar în retragere

Articol de Alin Buzărin   —  sâmbătă, 23 octombrie 2021

Edilul din Mioveni s-a jucat zile la rând cu noi, zicând că echipa orașului, adică a sa, ba se retrage, ba nu se mai retrage

Clar, Mioveniul a fost „ars" flagrant de arbitraj în meciul cu FCSB, la oricâte "moviole" inutile ar mai fi supus Ion Crăciunescu de către perseverenții și persuasivii ideologi din Berceni. 

La fel de „ars" fusese și în fața lui CFR Cluj, nu demult. Dar și la fel de avantajat contra Craiovei lui Mititelu, care pe vremea aceea încă mai era și a lui Mutu. Țineți minte, oltenilor li s-a anulat atunci cel mai limpede gol din lume, fără ca din orașul fabricanților de automobile să răzbată rumori de retragere din campionat.

Un edil năvalnic


De câte ori Mioveniul e maltratat de „fluierași", primarul Ion Georgescu atacă. Are aplomb, altfel n-ar fi câștigat toate alegerile locale de 15 ani încoace. Acum a fluturat varianta retragerii din competiție până i-a obosit mâna. Adică două-trei zile, dar cu zgomot mare, epitete multe, victimizări, amenințări, FRF, LPF, UEFA, FIFA, de ce nu și NATO, ONU, poate chiar Vatican...? 

Când i-au obosit articulațiile, l-a trimis la înaintare pe Dumitru Olteanu, președintele clubului, care a zis că Mioveniul va purta la meciul următor banderole albe, ca semne distinctive ale protestului. Un fel de grevă japoneză printre prunii deja culeși ai Argeșului...

Amintiri cu Ion Georgescu

Întâmplarea face să fi fost prezent la unul dintre primele contacte cu fotbalul ale impetuosului primar. Era în 2007, la început de campionat, prin etapa a patra, când Mioveniul, promovat în premieră pe prima scenă, făcuse 2-2 acasă cu Vasluiul lui Porumboiu, acel Vaslui înțesat de vedete. Argeșenii, cam peticiți, cu fotbaliști de liga a doua, nu jucaseră deloc rău. 


După meci, primarul a pătruns în acea curte în care se află vestiarele și, cu țigara lungă și albă atârnând în colțul gurii, l-a bălăcărit în văzul lumii pe Florin Marin (care antrena atunci Mioveniul), reproșându-i că și-a bătut joc de istoria clubului! Care istorie? De trei meciuri în Liga 1?

Ion Georgescu, primarul din Mioveni

Patroni pe banii altora

Deși suntem în 2021, la noi fotbalul continuă să fie înțesat de echipe susținute fățiș de primării. Teoretic și legal nu prea se mai poate, însă există portițe. Consiliile Locale înființează diverse societăți private finanțate tot din fonduri publice, iar autoritățile fotbalistice înghit acest cocktail de zemuri public-private. 

În capul trebii acestui gen de cluburi se află primarii, care se comportă precum patronii, dispun de banii publici ca și cum ar fi banii lor personali, ei decid numele antrenorilor, transferurile, uneori programul echipei și nu o dată chiar schimbările din timpul meciurlor, în cel mai becalian stil cu putință. 

"Așa a zis primarul!" e o frază dintre cuvintele căreia nu se iese sub nicio formă. Așadar, dacă primarul a zis că ne retragem, atunci ne retragem, dacă a zis că nu ne mai retragem, atunci nu ne mai retragem.

Banderole albe, steaguri albe

În toată aserțiunea locvacelui edil nu apare nicio vorbuliță despre cât de dedicați au fost "supușii" săi în meciul cu FCSB. Nimic despre Buziuc și a sa eliminare. Nimic despre cât de moi, palizi și gălbejiți (nu doar la culoarea echipamentului) au fost ai săi sâmbăta trecută, despre cât de contemplativi au fost ei la atacurile adverse, mai ales la golul al treilea, când frumoasa execuție a lui Keșeru s-a bucurat de admirația nețărmurită a așa-zișilor adversari. 

Nu e de mirare că acum, la meciul cu Botoșaniul, cei din Mioveni vor intra cu banderole albe. Le vor confecționa din pânza steagurilor albe de pace pe care etapa trecută le-au fluturat cu râvnă, dar nu toți le-am observat. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.