Cosmin Moți (36 de ani), campion cu Dinamo în 2007, a urmărit de pe stadion derby-ul cu Rapid de sâmbătă seara, încheiat 1-1. Fostul fundaș crede că rezultatul nu e unul echitabil și că roș-albii ar fi meritat victoria.
„A fost un meci frumos, cred că Dinamo merita victoria, mai ales că în prima repriză a avut mai multe ocazii. Dar așa e în fotbal, nu înscrii tu, înscrie adversarul.
A fost un meci frumos, peste nivelul Ligii 1. Îmi doresc să continue la același nivel. Cu siguranță că Rednic va redresa situația. E un antrenor bun, cu experiență. Dacă ne uităm la lotul lui Dinamo, nu vedem jucători slabi. Sunt buni, experimentați, dar au nevoie de timp”, a declarat Cosmin Moți la finalul partidei, la zona mixtă.
Orice meci fără suporteri și atmosferă e urât. Sperăm să trecem prin vremurile acestea grele și să ne întoarcem la viața normală.
- Cosmin Moți, fost fundaș Dinamo
FOTO Imagini spectaculoase surprinse în derby-ul Dinamo - Rapid 1-1
Declarația serii după Dinamo - Rapid: „Întotdeauna ne-am încurcat cu echipele mici”
Dinamo și Rapid au remizat, scor 1-1, în runda cu numărul 13 din Liga 1. Alexandru Dandea (33 de ani), fundașul oaspeților, și-a ironizat rivala.
Alexandru Dandea i-a provocat și pe dinamoviști, după ce înaintea derby-ului cu FCSB a fost cel mai vocal om din tabăra Rapidului. Fundașul crede că giuleștenii s-au încurcat în fața unei „echipe mici”.
Alexandru Dandea, după Dinamo - Rapid 1-1: „Mereu ne încurcăm cu echipele mici”
„Astăzi nu am făcut un joc foarte bun, n-avem ce face, trebuie să ne mulţumim şi cu egal. Mai avem mult de muncă şi sper ca la meciul cu Craiova să arătăm diferit. Terenul de joc de aici cred că la ora actuală este cel mai prost din ţară. Nu putem să dăm doar vina pe teren. Nici noi nu am făcut ce a spus antrenorul.
Astăzi nu ne-a ieşit nimic, cel puţin primele 15 minute, am dat pase numai la adversar. Jucătorii care au venit de pe margine au venit cu un plus. Ne bucurăm că în cele din urmă am obţinut un rezultat de egalitate. Întotdeauna aşa a fost la Rapid, ne-am încurcat cu echipele mici. Trebuie să fim mai concentraţi”, a spus Alexandru Dandea, la Telekom Sport.
{{text}}